Serviciul militar obligatoriu în regiunea transnistreană va micşorat până la un an, în loc de un an şi jumătate cum este acum. Un proiect în acest sens a fost aprobat în primă lectură de către administraţia regiunii, transmite Info-Prim Neo. Agenţia „Novîi Reghion” scrie în pagina electronică, cu referire la reprezentanţi ai apărării din regiune, că după absolvirea şcolii aproape toţi băieţii au vârsta de 18 ani necesară pentru înrolare. Dacă sunt din cei care deja au sunt admişi la universităţi, se propune ca aceştia să fie obligaţi să-şi ia concediu academic pentru a putea fi înrolaţi. Asociaţia obştească Promo-LEX din Chişinău a subliniat în repetate rânduri faptul că în regiunea transnistreană tinerii cetăţeni ai Republicii Moldova, contrar Constituţiei şi tratatelor internaţionale, sunt obligaţi să depună „jurământ” unui regim anticonstituţional. Tinerii care evită înrolarea sunt daţi în urmărire, sechestraţi la posturile de control, condamnaţi la închisoare până la 2 ani sau sancţionaţi cu amenzi de până la 600 de dolari americani.