Tiraspolul neglijează oferta Chişinăului de ajutor pentru diminuarea consecinţelor secetei
Autorităţile regimului separatist din Transnistria nu au răspuns, deocamdată, la disponibilitatea Guvernului de la Chişinău de a acorda regiunii susţinere financiară şi materială în legătură cu daunele provocate de secetă. Acum o lună, Ministerul Reintegrării a expediat o scrisoare oficială Tiraspolului, care a fost îndemnat să prezinte propuneri în acest sens, nu a urmat nici o reacţie, a declarat ministrul Vasile Şova, joi, 4 octombrie, în cadrul Comisiei naţionale pentru Integrarea Europeană.
Şova a menţionat că, împreună cu misiunea OSCE, se va căuta un mecanism de susţinere directă a agenţilor economici şi a populaţiei.
Premierul Vasile Tarlev a declarat că Guvernul este dispus să repartizeze proporţional pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în raioanele de est, toate ajutoarele acordate din exterior R. Moldova, pentru a diminua consecinţele secetei.
Primul ministru susţine că în prezent, locuitorii din regiunea transnistreană sunt într-o situaţie dificilă. Regimul de la Tiraspol este, în opinia lui Tarlev, cel mai slab din toate timpurile ca forţă şi ca finanţe.
Potrivit şefului Cabinetului, subiectul transnistrean rămâne a fi unul din cele mai sensibile în Planul de Acţiuni R. Moldova – UE, iar starea actuală de lucruri în regiune influenţează negativ dezvoltarea R. Moldova în ansamblu, bunăstarea şi respectarea drepturilor cetăţenilor din stânga Nistrului, precum şi stabilitatea în Europa.