Tiraspolul îngrădeşte accesul către cei doi poliţişti arestaţi
Autorităţile de la Tiraspol au răspuns cu refuz la toate încercările Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova (CHDOM) de a avea acces la cei doi poliţişti reţinuţi, la 14 iunie, de separatiştii transnistreni. Experţii Comitetului au încercat să stabilească legalitatea reţinerii, condiţiile de detenţie, starea sănătăţii celor reţinuţi şi măsura în care acestora li se respectă drepturile garantate de documentele naţionale şi internaţionale. Despre aceasta au anunţat reprezentanţii CHDOM miercuri, 21 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit avocatului poliţistului Ştefan Mângâr, la 19 iunie 2006, autorităţile de la Tiraspol au refuzat accesul medicilor şi al experţilor Comitetului, invocând motivul că cererea oficială de vizitare a celor arestaţi era scrisă cu grafie latină, ca mai apoi să fie respinsă şi cererea scrisă cu grafie chirilică. Potrivit aceleiaşi surse, nici un document adresat autorităţilor autoproclamatei republici nistrene nu a fost luat în consideraţie, iar accesul în clădirea judecătoriei oraşului Tiraspol unde urma să aibă loc şedinţa de judecată pentru prelungirea mandatului de arest al poliţiştilor a fost blocată, fără vreo explicaţie, de 3 colaboratori ai pretinsului minister al securităţii naţionale, chiar şi pentru avocaţi.
Medicul expert din cadrul CHDOM Mihail Melnic a declarat că au fost respinse şi cererile de a-i examina pe poliţiştii reţinuţi, adresate mai multor instanţe de la Tiraspol. „Prin aceste acţiuni, autorităţile regiunii demonstrează că viaţa celor doi poliţişti arestaţi este în pericol”, a concluzionat Melnic.
Într-o discuţie de 10 minute a avocatului cu Ştefan Mângâr, acesta a comunicat că este torturat şi nu i se permite să doarmă. Poliţistul a mai spus că a fost obligat să semneze un document prin care refuză ajutorul apărătorului legal, procedură permisă de legislaţia autoproclamatei republici nistrene. Potrivit avocatului, pe mâinile poliţistului s-au putut observa urme de injecţii. La fel, soţia celui de-al doilea poliţist, Constantin Condrea, care a reuşit să discute preţ de câteva minute cu soţul ei, a spus că şi el este supus unor tratamente inumane.
Reprezentanţii CHDOM susţin că scenariul răpirii poliţiştilor, ca şi alte evenimentele de acest gen, trădează implicarea serviciilor secrete ruseşti.
Miercuri, 14 iunie, cinci colaboratori de poliţie au fost răpiţi de serviciile de securitate ale autoproclamatei republici nistrene, 3 dintre ei fiind eliberaţi sâmbătă, 17 iunie. Instanţa de judecată de la Tiraspol a prelungit mandatul de arest pentru ceilalţi 2 poliţişti pentru încă 30 de zile.