Tiraspolul consideră manifestaţia de la Corjova drept o acţiune huliganică
Autorităţile separatiste de la Tiraspol declară că miliţia transnistreană i-a arestt pe primarul şi un consilier local din Corjova deoarece manifestaţia de 2 martie la care au participat aceştia, s-a transformat într-o acţiune huliganică, notează Info-Prim Neo.
Şeful departamentului de externe de la Tiraspol, Vladimir Iastrebciac, a declarat vineri, 4 martie, la Chişinău, după o întrevedere cu vicepremierul Eugen Carpov, că manifestaţia dedicată împlinirii a 19 ani de la începutul conflictului armat de pe Nistru a avut un caracter politic şi s-a transformat în una „cu caracter de huliganism”.
„Asemenea manifestaţii au avut loc şi în anii trecuţi, dar de această dată s-a transformat în una politică şi cu caracter de huliganism”, a declarat Iastrebciak, făcând referire la faptul că în timpul manifestaţiei au fost arborate „simboluri de stat ale Republicii Moldova”.
Potrivit lui, Valeriu Miţul şi Iurie Coţofan vor fi eliberaţi, dar nu înainte de „a fi epuizate toate procedurile juridice”.
Eugen Carpov a declarat că, în cadrul întrevederii, a expus încă o dată poziţia oficială a Chişinăului pe marginea acestui caz şi a cerut să fie găsită urgent o soluţie pentru eliberarea cetăţenilor. „Scopul principal este să atingem ce ne dorim – eliberarea cetăţenilor. Este un prim pas, după aceasta vom pune accent pe dialog, pentru ca asemenea situaţii să nu se mai repete şi să obţinem soluţionarea conflictului transnistrean”, a mai declarat Carpov.
Philip Rempler, şeful Misiunjii OSCE la Chişinău, a refuzat să comenteze această situaţie şi chiar a solicitat jurnaliştilor să nu facă „presiuni” asupra părţilor.
Carpov şi Iastrebciak au avut o discuţie de aproape patru ore la sediul Misiunii OSCE, iar, potrivit lor, aceasta a fost planificată în urma negocierilor informale de la Viena din 14-15 februarie.