Tiraspolul ameninţă că nu va participa la negocierile 5+2 din aprilie

Tiraspolul ameninţă că nu va participa la negocierile în formatul 5+2 din 10-11 aprilie la Viena, dacă Parlamentul de la Chişinău nu va anula până atunci o prevedere legislativă care se referă la stabilirea accizelor pentru produsele din regiunea transnistreană, transmite IPN.

Solicitarea Tiraspolului a fost comunicată presei de către reprezentantul politic al regiunii, Nina Ştanski, marţi, 1 aprilie, după aproape 4 ore de discuţii cu reprezentantul Chişinăului, Eugen Carpov, şi cu ambasadorii Ucrainei, UE, SUA şi OSCE, la şediul Misiunii OSCE din Chişinău.

Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, a declarat jurnaliştilor că la şedinţă s-au prezentat date care vin să demonstreze că regiunea transnistreană nu este blocată nici economic, nici din punctul de vedere al libertăţii de circulaţie. Cât ţine de situaţia şcolilor cu predare în grafie latină, Eugen Carpov a remarcat că au fost finalizate inspecţiile comune la aceste instituţii şi au fost făcute unele recomandări care să fie aplicate ulterior.

Referindu-se la banii, ştampila şi automobilul liceului Lucian Blaga, reţinute în februarie de către serviciile speciale din stânga Nistrului, în momentul în care directorul şi contabilul instituţiei se întorceau de la Chişinău cu salariile profesorilor, Nina Ştanski a spus că Tiraspolul este gata să întoarcă instituţiei ştampila. În ce priveşte banii şi automobilul, nu este luată o decizie.

Părţile au convenit, asupra unei noi şedinţe, săptămâna viitoare, la nivelul reprezentanţilor politici şi grupurilor de lucru pentru economie, la care se va discuta problema agricultorilor. Nina Ştanski a invocat lipsa unor mecanisme clare de intervenţie şi a spus că nu doar agricultorii din dreapta Nistrului suferă pentru că nu-şi pot prelucra terenurile amplasate dincolo de linia administrativă, ci şi în regiunea transnistreană sunt 17 persoane în aceeaşi situaţie.

Răspunzând la întrebările jurnaliştilor, Nina Ştanski a accentuat că nici la negocierile în format 5+2, nici la altele nu se va discuta statutul regiunii transnistrene deoarece Tiraspolul nu are nevoie de aceasta.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.