Administraţia de la Tiraspol susţine că şanţul de 8 kilometri, săpat în preajma satelor Doroţcaia şi Pohrebea din raionul Dubăsari, este o măsură antiicendiară. Vicepremierul Eugen Carpov, a declarat, într-o conferinţă de presă, că argumentul respectiv nu are nimic în cfomun cu realitatea, iar Tiraspolul a acţionat unilateral şi necoordonat în Zona de Securitate, transmite IPN.
Eugen Carpov a mai comunicat că, în perioada 2-10 iulie, la Chişinău sunt aşteptaţi doi experţi din Uniunea Europeană, specializaţi pe problema recunoaşterii studiilor, care vor veni cu recomandări în problema recunoaşterii diplomelor eliberate de către instituţiile de învăţământ de pe ambele maluri ale Nistrului.
În aceeaşi conferinţă de presă, reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojević, s-a arătat îngrijorat de decizia celor două părţi din procesul de negocieri, Federaţia Rusă şi administraţia de la Tiraspol, de a amâna următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 pentru luna septembrie, deşi iniţial a fost stabilită pentru iulie. Acesta a spus că nu înţelege deciziile celor doi participanţi la procesul de negocieri şi şi-a exprimat speranţa ca, până la sfârşitul anului curent, să aibă loc cel puţin încă două runde de negocieri.
Radojko Bogojević a mai spus că problema şcolilor din stânga Nistrului, cu predare în grafie latină rămâne acută, iar cele două părţi trebuie să ajungă la un consens până la începutul anului şcolar, 1 septembrie, pentru a nu perturba procesul de învăţământ. Oficialul a adăugat că a vorbit cu reprezentantul Tiraspolului în problema transnistreană, Nina Ştanski, despre beneficiile pe care le presupune Acordul de Asociere pentru agenţii economici din stânga Nistrului şi a îndemnat autoproclamatele autorităţi să nu se auto-izoleze de acest proces, pentru a putea beneficia de toate avantajele pe care le aduce acordul.