Tinerii vor să se implice, ştiu cum şi ştiu de ce. Interviu Info-Prim Neo cu Sandu Coica, preşedinte CNTM

[ - Consiliul Naţional al Tineretul din Moldova s-a remarcat în această campanie electorală prin câteva acţiuni inedite, care ţin, în principal, de cultivarea activismului civic, de promovarea culturii politice. De ce v-a trebuit să vă implicaţi?] - Din start trebuie să recunoaştem că cetăţenii Republicii Moldova au un nivel scăzut al culturii civice, asta probabil se vede din toate procesele sociale şi politice. Punctul culminant cu siguranţă a fost participarea scăzută la referendumul din 5 septembrie. Însă, oricum, eram conştienţi de problemă cu mult timp înainte. Astfel încă din vară, când era evident că o să avem alegeri parlamentare până la sfârşit de an, am planificat această campanie amplă. CNTM desfăşoară astfel de activităţi începând cu alegerile parlamentare din 2005, însă precedentele campanii erau orientate spre comunicarea directă cu cetăţenii şi mai puţin pe canale media, probabil din cauza asta nu au avut acelaşi răsunet. [ - Contaţi pe rezultate concrete ale campaniei „Contăm, deci votăm!” care a presupus şi elaborarea unor spoturi educaţionale, spune lumea, destul de bune? Când, cum şi cine le poate măsura?] - Cel mai evident şi dorit rezultate este sporirea participării tinerilor la alegeri. Însă, din păcate, trebuie să recunoaştem că măsurarea unui astfel de rezultat este extrem de dificilă. Trebuie să faci studii ample, pe eşantion reprezentativ pentru a vedea câţi tineri au votat. Având resurse limitate, nu ne permitem asemenea studii. Însă, oricum, rezultatele pe care le putem măsura deja impresionează. Beneficiari direcţi ai campaniei din raioane şi universităţi sunt peste 150 000 persoane, vizualizările spoturilor pe diverse site-uri se apropie de cifra de 100 mii, nemaivorbind de telespectatorii care văd spoturile la mai multe posturi TV, de dezbaterile care le-am organizat în parteneriat cu postul public de televiziune, participarea persoanelor încadrate în campanie la diverse emisiuni şi talk-show-uri. [ - Cum s-a lucrat la acele spoturi de educaţie electorală?] - Fiind un lucru creativ, normal că şi abordarea a fost mai neformală. Am avut un brainstorming în cadrul echipei CNTM unde am venit cu un anumit concept care ni-l doream. Apoi am discutat si cu Atelierul „Sergiu Prodan”, studioul care a realizat spoturile, referitor la scenarii. Astfel, după mai multe zile/nopţi de discuţii, imaginaţie, fantezie şi inspiraţie, a ieşit cam ce-aţi văzut pe ecrane şi la TV. Trebuie să recunosc că nu au fost acceptate din start şi de toată lumea. A fost nevoie să înfruntăm mai multe idei şi concepţii mai conservatoare, dar până la urmă sunt mulţumit că a ieşit bine şi, din câte se pare, toată lumea a acceptat şi chiar a salutat abordarea netradiţională care am ales-o. [ - Ce au demonstrat dezbaterile televizate, organizate pentru prima dată între aripile tinere ale formaţiunilor – concurenţi electorali?] - Cred că dezbaterile au venit să confirme ceea ce societatea noastră deja ştia. Avem tineri lideri pregătiţi şi capabili pentru a participa la procesele legislative şi de guvernare. Adevăru-i că nu toţi, dar asta este şi normal. Acum cred că este esenţial ca acei care au demonstrat că merită – să fie promovaţi. [ - Câtă influenţă credeti că are societatea civilă asupra proceselor de educaţie civică în campaniile electorale şi ce credeţi că trebuie să facă această, mai ales, între campanii?] - Cred că influenţa societăţii civile este una considerabilă. Mai mult, mă bucură faptul că influenţa acesteia creşte continuu. Astfel, sunt destul de optimist şi chiar sigur că nu a mai rămas mult până nivelul societăţii civile şi gradul de educaţie civică în rândul cetăţenilor activi să fie la acelaşi nivel cu ţările dezvoltate. Aceasta şi-o doreşte orice cetăţean, probabil, mai puţin unii politicieni care conştientizează că vor avea tot mai puţin succes în a manipula electoratul. Referitor la activităţile desfăşurate de diverse organizaţii între campanii, cred eu că trebuie pus un accent sporit pe accesul la informaţie a cetăţenilor, îmbunătăţirea educaţiei formale (care se face în licee, universităţi, colegii etc.), în special a disciplinelor care se orientează pe educaţie civică şi, nu în ultimul rând, în mediatizarea cât mai largă a tuturor activităţilor desfăşurate de ONG-uri. [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.