Soluţii oferite de tineri pentru îmbunătăţirea guvernării în domeniul tineretului, în special îmbunătăţirea legislaţiei şi sincronizarea acesteia cu normele europene, lansarea unor programe suplimentare de perfecţionare a cadrelor tinere, ridicarea nivelului educaţiei, facilitarea la obţinerea primului loc de muncă etc., vor fi colectate în cadrul proiectului „Soluţii pentru o Guvernare mai bună”, lansat de Fundaţia „Tinerii pentru Moldova”. În cadrul proiectului, timp de o lună vor fi lansate dezbateri publice şi efectuate sondaje de opinie pe întreg teritoriul Republicii Moldova, notează Info-Prim Neo cu referire la Serviciul relaţii publice al Fundaţiei. „Noul proiect al Fundaţiei „Tinerii pentru Moldova” îşi propune, în primul rând, să devină un partener al noii guvernări în domeniul tineretului. Suntem conştienţi de obiectivele majore ale acestei guvernări, inclusiv, relansarea economiei, aderarea la Uniunea Europeană, reintegrarea ţării. Cu toate acestea, tinerii sunt viitorul oricărei ţări şi ei au nevoie de un suport şi de investiţii pentru dezvoltare astăzi şi nu atunci când vor veni timpuri mai bune”, susţine Elena Oleinic, preşedintele Fundaţiei. Ea spune că „ideile şi soluţiile propuse de tineri vor fi prezentate Guvernului şi Parlamentului pentru a lua act de ele în procesul de gestionare a acestui domeniu”. La prima etapă discuţiile publice vor fi desfăşurate pe platformele reţelelor sociale, în special pe Facebook, pe pagina organizaţiei „Tinerii pentru Moldova” http://www.facebook.com/home.php#!/pages/Tinerii-Pentru-Moldova/176733309028759. În scurt timp după aceasta, vor fi organizate o serie de dezbateri publice cu liderii organizaţiilor de tineret şi sondaje de opinie pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Potrivit comunicatului pe presă, Fundaţia pentru Promovarea şi Susţinerea Tinerilor, cetăţeni ai Republicii Moldova „Tinerii pentru Moldova” a fost lansată în anul 2007. Este o organizaţie nonguvernamentală şi nonpolitică, scopul de bază al căreia este lansarea proiectelor de susţinere a tineretului. Cu suportul donatorilor privaţi şi a celor peste 60 de voluntari ai Fundaţiei, în ultimii ani ONG-ul şi-a axat activitatea pe trei direcţii: acţiuni de caritate pentru copiii din orfelinate şi tinerii din familiile defavorizate, organizarea programelor de instruire gratuită pentru tinerii în căutarea unui loc de muncă, precum şi încurajarea tinerilor talentaţi şi deştepţi prin oferirea, anual, a unor burse universitare şi postuniversitare elevilor care au absolvit Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din or. Cupcini.