Tinerii se implică în identificarea şi soluţionarea problemelor comunităţii

100 de tineri din diferite raioane ale ţării au fost implicaţi în identificarea problemelor din localităţile de baştină şi la soluţionarea acestora. Tinerii au fost instruiţi pe parcursul a 7 luni, din martie până în octombrie, în cadrul Proiectul „Eu Pot - Noi Putem. Abilitarea Tinerilor din Mediul Rural”, implementat de către Asociaţia obştească „Certitudine”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al asociaţiei, tinerii din raionul Făleşti, Drochia, Sângerei şi municipiul Bălţi au fost instruiţi prin intermediul unui program de training structurat în 4 module referitor la participarea tinerilor la luarea deciziilor la nivel local, crearea şi gestionarea unei organizaţii comunitare active, elaborarea propunerilor de proiect etc. În afară de componenta de instruire, tinerii au fost familiarizaţi cu oportunităţile de finanţare pentru tineri, existente atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, cum pot fi conectaţi tinerii la oportunităţi prin intermediul buletinelor electronice, alertelor de noutăţi şi prin alte resurse pe internet, cum pot fi susţinuţi în intenţia de a lansa organizaţii locale de tineret şi la elaborarea propunerilor de proiect, precum şi transmiterea lor către finanţatori. În raionul Făleşti, localitatea Pârliţa, a fost organizată o activitate de salubrizare, în cadrul căreia au fost mobilizaţi mai mult de 50 de tineri, a fost pregătit spaţiul pentru amplasarea unui teren de joacă pentru copii şi a fost instalat prima carusel pe acest teren. În cadrul şcolii Profesionale din satul Alexandreni, raionul Sângerei, un grup de iniţiativă a efectuat reparaţia încăperii în care va fi amplasată o spălătorie de haine, care va deservi 250 de elevi care studiază în cadrul acestei şcoli. Reparaţia a fost efectuată de către elevii care au meserii de tencuitori, zugravi, lemnari. Maşina de spălat este procurată din resursele proiectului, iar aprovizionarea cu detergent, apă, electricitate va fi asigurată dintr-un fond creat la iniţiativa tinerilor. În satul Mărăndeni, raionul Făleşti, a fost organizată o activitate de salubrizare cu scopul de a face ordine în locurile publice din localitate şi pentru a spori nivelul de conştientizare a importanţei mediului ambiant pentru locuitorii satului. În satul Pelinia, raionul Drochia, a fost organizat un concurs de eseuri pe tema: „Transportul ecologic. Aleg să vin cu bicicleta la şcoală”, iar în calitate de premii au fost oferite lacăte pentru biciclete, în curtea şcolii fiind instalate şi 2 parcări pentru 10 biciclete fiecare, oferindu-le posibilitatea elevilor de a se deplasa cu bicicleta la şcoală. În satul Elizaveta, municipiul Bălţi, Primăria a dotat cu mobilier biblioteca publică din localitate, iar din resursele proiectului au fost procurate cărţi pentru copii, contribuind la îmbogăţirea fondului de carte pentru copii a bibliotecii publice din localitate. Proiectul „Eu Pot - Noi Putem. Abilitarea Tinerilor din Mediul Rural” este implementat cu susţinerea organizaţiei FHI 360 în cadrul Programului Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionale (USAID) de Consolidare a Societăţii Civile din Moldova (MCSSP).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.