Tinerii pedagogi din capitală susţin că sunt discriminaţi în raport cu cei de la sate

59 de locuri vacante la funcţiile de profesori sunt înregistrate, până pe 4 septembrie, la Direcţia Generală Educaţie, Ştiinţă, Tineret şi Sport din capitală. Majoritatea dintre acestea se înregistrează la profilul real – matematică, fizică, informatică. Nu ajung cadre didactice nici la educaţia fizică. Ministerul Educaţiei a repartizat 300 de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, pentru a ocupa locurile vacante din şcolile din Chişinău. Dintre aceştia, până la moment, s-au prezentat în şcoli doar 105, ceea ce constituite cu 40 mai puţin decât în anul trecut, spune Eleonora Isac, şef adjunct al DGEŞTS. Potrivit sursei citate, tinerii profesori din capitală continuă să fie discriminaţi în raport cu alte cadre tinere de la sate. Primăria Chişinău nu-i asigură cu loc de trai şi nu le achită serviciile comunale, după cum sunt obligate primăriile din localităţile rurale. Tinerii specialişti nu sunt asiguraţi cu spaţiu locativ pe motiv că cele două cămine ale DGEŞTS au fost privatizate. Potrivit Eleonorei Isac, tinerii pedagogi din oraş nu beneficiază nici de acelaşi suport financiar din partea statului, acordat tinerilor specialişti de la sate, care primesc 10 mii de lei la începutul primului an de activitate, 7 mii de lei – la începutul celui de-al doilea şi 13 mii de lei în al treilea an de activitate. Cei 105 tineri pedagogi, angajaţi în şcoli în acest an, stau cu chirie, în timp ce salariul pe care-l primeşte un tânăr pedagog este de 570 de lei pe lună, la care se mai adaugă 10 la sută din salariu, timp de 3 ani, pentru statutul de tânăr specialist. În acelaşi timp, potrivit Direcţiei Generale Educaţie, Tineret şi Sport, pe parcursul anului şcolar 2005-2006 s-a înregistrat o diminuare a fluctuaţiei cadrelor în sistemul municipal de învăţământ. În această perioadă, în şcolile din municipiul Chişinău au fost angajaţi 600 de profesori, numărul celor care au plecat din învăţământ fiind de două ori mai mic. Principalele motive care-i fac pe profesori să abandoneze şcolile sunt salariile mici şi lipsa spaţiului locativ.
  • zib eleonora isac.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.