Tinerii participă, societatea se dezvoltă

Familiarizarea tineretului R. Moldova cu politica, economia şi cultura statelor care au ambasade acreditate la Chişinău, cât şi stimularea interesului tinerii generaţii faţă de ştiinţele exacte a fost scopul organizării celei de-a doua ediţii a expoziţiei cultural-ştiinţifice „Tinerii participă, societatea se dezvoltă”, transmite Info-Prim Neo. În deschiderea expoziţiei care a avut loc vineri, 4 aprilie, viceministrul Educaţiei şi Tineretului, Valentin Crudu, a declarat că aceasta este una dintre multiplele manifestări organizate cu ocazia Anului Tineretului, cât şi a Zilei Europei. Cu această ocazia în cadrul expoziţiei au fost prezentate culturile a 17 ţări prezente cu misiuni diplomatice în R. Moldova. În opinia directorului general al liceului teoretic „Orizont”, Turgay Serik, expoziţia are drept scop stimularea interesului tinerii generaţii faţă de ştiinţele exacte, cât şi familiarizarea tineretului R. Moldova cu politica, economia şi cultura altor state. Tot aici vizitatorii expoziţiei au posibilitatea de a cunoaşte şi lucrările ştiinţifice ale elevilor liceului teoretic „Orizont”, a specificat directorul liceului „Orizont”. Turgay Serik a precizat că ediţia din anul trecut a expoziţiei a optat mai mult pentru tematică de cultură, iar ediţia curentă se axează pe îmbinarea ştiinţei şi culturii, exprimându-şi speranţa în realizării unei relaţii de prietenie mult mai strânse dintre R. Moldova şi Turcia. La inaugurarea expoziţiei au mai participat ambasadorii României, Cehiei, Chinei, Ucrainei, consulul Turciei, reprezentanţi ai ambasadelor Bulgariei, Rusiei, Belarus. Expoziţia se desfăşoară în incinta Teatrului de Operă şi Balet şi are în calitate de organizatori Ministerul Educaţiei şi Tineretului al şi liceul teoretic „Orizont”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.