Tinerii fac teatru social

Zece echipe de tineri din zece raioane ale Republicii Moldova au prezentat, sâmbătă, 17 noiembrie, mai multe piese de teatru pe subiecte actuale, în cadrul ediţiei a III-a a Festivalului Naţional de Teatru Social, transmite Info-Prim Neo. Ana Susarenco, organizator al festivalului, a declarat că participanţii sunt elevi din diferite şcoli şi licee din republică şi nu au cunoştinţe în domeniul teatral. Subiectele sunt prezentate prin prisma problemelor existente în rândurile generaţiei tinere. „Festivalul vine să unească tânăra generaţie de pe ambele maluri ale Nistrului şi să abordeze problemele cu care se confruntă. Unele echipe participă deja al treilea an, altele sunt mai noi. După festival tinerii vor merge în instituţiile de învăţământ în care studiază şi vor reproduce încă o dată scenetele ca să sensibilizeze şi mai multe persoane”, a declarat Ana Susarenco. Organizatorul festivalului a mai specificat că premiile sunt acordate în dependenţă de tematica scenetelor prezentate. Astfel, vor fi premii pentru subiecte în domeniul migraţiei, în domeniul sănătăţii reproductive şi în domeniul consumului de alcool în rândul tinerilor. Piesele au o durată de maximum 15 minute. Festivalul Naţional de Teatru Social este organizat de Reţeaua Educatorilor de la Egal la Egal (Y-PEER) Moldova în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Tineretului şi Sportului şi Fondului ONU pentru Populaţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.