Tinerii din Moldova, implicați civic mai activ datorită partenerilor germani

Orice sistem democratic, spre deosebire de regimurile autoritare, are nevoie de o societate civilă angajată. Este convingerea pe care se bazează Fundația Konrad Adenauer (KAS), care şi-a început activitatea în Republica Moldova în anul 2009. Într-un interviu acordat Agenției de presă IPN, Prof. Dr. Norbert Lammert, președintele Fundației și ex-președinte al Bundestagului german, a declarat că scopul urmărit este de a încuraja și a motiva angajamentul în societate pentru societate. Acest lucru nu înseamnă neapărat un angajament politic în sensul restrâns al cuvântului, ci se reflectă, mai degrabă, în implicarea civică în diverse activități comunitare.

„În acest sens, activitatea noastră în Republica Moldova nu se deosebește de activitatea noastră în Germania. Încercăm să ajungem la cât mai mulți oameni, iar atunci când avem impresia că cineva este gata să se implice angajat, îi oferim sprijinul prin educare, formare și instruire. Este, în principiu, o combinație dintre informare, motivare și angajament. În acest sens acordăm, de asemenea, și burse KAS, atât pentru tinerii din țară, cât și de peste hotare. Țin să accentuez, că decizia ce ține de gradul, locul, durata de implicare nu este luată niciodată de către noi, ci de fiecare tânăr în parte sau, atunci când este vorba de o cooperare instituțională, de organizația parteneră respectivă”, a menționat Norbert Lammert.

Profesorul a mai spus că, bazându-se pe experiența proprie de dezvoltare democratică în Germania, Fundația încearcă să găsească în țările partenere organizații, în special partide politice, împreună cu care ar putea formula și implementa asemenea proiecte comune de dezvoltare. Nu a fost un proces care a garantat din start un succes, el s-a conturat odată cu apariția Partidului Acțiune și Solidaritate. „În acest sens pot spune că suntem foarte mulțumiți de această colaborare și avem impresia justificată că ea a contribuit la stabilizarea structurilor democratice și a unui sistem de partide viu aici, în Republica Moldova”, a subliniat președintele Fundației și ex-președintele Bundestagului german.

Întrebat care sunt obiectivele de scurtă și de lungă durată ale Fundației în ceea ce ține promovarea parcursului european al Republicii Moldova, Norbert Lammert a precizat că Fundația Konrad Adenauer împărtășește obiectivul actualei guvernări de a merge pe calea europeană, deoarece consideră că acest lucru este atât în interesul european, cât și în interesul acestei Moldovei. „Dar subliniez încă o data că luarea acestei decizii, precum și tempoul și consecutivitatea rezolvării problemelor care derivă din luarea acestei decizii nu ține de competența noastră, ci este prerogativa Guvernului și Parlamentului acestei țări, iar o condiție prealabilă esențială pentru aceasta vor fi cu siguranță rezultatele referendumului de la sfârșitul lunii octombrie, a mai spus Prof. Dr. Norbert Lammert.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.