Tinerii de etnie bulgară din R. Moldova nu cunosc suficient de bine nici limba bulgară, dar nici limba de stat, motiv pentru care întâmpină greutăţi în procesul de integrare în societate, afirmă reprezentanţi ai comunităţii bulgăreşti şi funcţionari ai Ambasadei R. Bulgaria în R. Moldova, transmite Info-Prim Neo. Potrivit preşedintelui Uniunii organizaţiilor bulgare din Moldova, Peter Popov, din cauza că nu cunosc bine nici una dintre cele două limbi, absolvenţii instituţiilor cu predare în limba bulgară întâmpină greutăţi. „Aceştia au probleme atunci când vor să-şi lanseze propria afacere în Moldova sau în Bulgaria, sau când vor să se angajeze în câmpul muncii etc”, a declarat Popov după conferinţa ştiinţifică „Dezvoltarea învăţământului comunităţii bulgare din Moldova: probleme şi perspective", desfăşurată în or. Taraclia. Secretarul pentru cultură, învăţământ şi relaţii cu presa al Ambasadei R. Bulgaria la Chişinău, Teodor Todorov, a declarat că nu toţi profesorii cunosc suficient de bine limba bulgară pentru a preda eficient în această limbă. La fel, nu cunosc bine nici limba de stat. Potrivit lui, Ministerul Educaţiei şi Tineretului a lansat suficiente programe pentru ca tinerii de etnie bulgară să poată să se integreze mai uşor în societatea moldovenească. Din păcate, aceste programe nu au ajuns să fie implementate cu succes. „Cred că problema se află undeva la mijloc, între minister şi celelalte instituţii de învăţământ. Şcolile ar trebui să găsească un mijloc eficient de integrare a tinerilor în societate, prin procesul de studii”, a mai spus Todorov. Potrivit reprezentantului ambasadei, pentru a soluţiona problema, e necesar de a elabora o nouă concepţie de predare a celor două limbi în şcolile bulgăreşti. „Ministerul Educaţiei a propus mai multe programe din care conducătorii instituţiilor de învăţământ cu predare în limba bulgară ar putea alege. Astfel, aceştia au toate instrumentele pentru a instrui pe măsură elevii”, a menţionat Ala Nichitcenco, consultant superior din cadrul Direcţiei învăţământ preşcolar şi general a MET. Potrivit acesteia, în R. Moldova anual sunt organizate olimpiade la limba bulgară, precum şi diverse seminare, care într-un final reprezintă o componentă importantă în procesul de integrare socială. Conform statisticilor oficiale, în R. Moldova trăiesc 67 mii de bulgari, activează 30 de instituţii de învăţământ cu predare în limba bulgară, în care studiază circa 260 mii elevi.