Tinerii comunicatori de la USM sesizează multitudinea de greşeli din publicitate

Studenţii anului III de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii de Stat din Moldova, au lansat a 4-a ediţie a expoziţiei „Spălătoria Publicitară”. În holul Facultăţii, tinerii comunicatori au afişat zeci de fotografii ale anunţurilor publicitare greşite, adunate prin oraşul Chişinău timp de două luni. Studenţii îşi propun astfel să sensibilizeze societatea şi autorităţile publice ca anunţurile greşite să fie corectate, iar alte erori să nu se admită.

Veronica Zubcu, studentă la Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării în anul trei, a declarat pentru IPN că organizarea acestei expoziţii este deja o tradiţie. Tinerii au colectat timp de două luni tot felul de greşeli, în special s-au depistat greşeli de gramatică şi de stilistică cum ar fi: „Aduceţi încălţămintea îngrejită”, sau „Reparăm totul la cheie”, sau „Miliard de idei” etc.

Studenţii îşi doresc ca autorităţilor să li se facă ruşine când li se va arăta direct câte erori se comit în anunţurile publicitare plasate prin capitală. Toată expoziţia a fost pregătită de 30 de studenţi. Veronica Zubcu a precizat că au fost găsite chiar mai multe erori decât se aşteptau şi se gândeşte că după expoziţie ar putea fi făcută o compilaţie a anunţurilor care să fie transmisă autorităţilor direct responsabile.

Veronica Zubcu a menţionat că din punctul său de vedere se comit atât de multe greşeli în anunţurile publicitare din cauza că sunt indiferente atât autorităţile, cât şi societatea.

Expoziţia poate fi vizitată de către orice doritor până pe data de 25 noiembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE