Tinerii avocaţi vor putea să-şi îmbunătăţească practicile la cursuri de calificare

Tinerii avocaţi din Republica Moldova vor avea posibilitatea să-şi îmbunătăţească practicile în cadrul unor cursuri de calificare pe care urmează să le organizeze, începând cu anul 2012, organizaţia nonguvernamentală Ambasada Drepturilor Omului, cu susţinerea Consiliului Europei, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele Comitetului Executiv Internaţional al Ambasadei Drepturilor Omului, avocatul Veaceslav Ţurcan, a declarat, în cadrul Clubului de presă al societăţii civile, că prin acest proiect organizaţia îşi propune să contribuie la sporirea calităţii serviciilor oferite de către avocaţi, deoarece în cele mai multe cazuri de încălcare a drepturilor omului este vorba de lezarea dreptului la un proces echitabil şi la obţinerea unei asistenţe juridice calitative. „Asistenţă juridică adecvată nu poate fi acordată dacă avocaţii nu sunt destul de bine pregătiţi. Conform Legii cu privire la avocatură, avocaţii urmează să fie reciclaţi 40 de ore pe an, dar Uniunea Avocaţilor nu este în stare să acopere aceste cheltuieli. Doar o mică parte din ei reuşesc să treacă diferite cursuri de calificare”, a menţionat Veaceslav Ţurcan. Ambasada Drepturilor Omului are susţinerea Consiliului Europei. În cadrul cursurilor care vor fi organizate vor fi implicaţi şi experţi din străinătate. Instruirea va fi oferită gratuit, dar ulterior avocaţii vor pregăti exemple de acte procesuale pe care le vor expedia Ambasadei Drepturilor Omului pentru ca experţii de aici să le aprecieze calitatea. Beneficiari vor fi avocaţi tineri de ambele maluri ale Nistrului. Pentru selectarea audienţilor a fost semnat şi un acord cu Uniunea Avocaţilor. Veaceslav Ţurcan a mai spus că tinerii avocaţi vor putea fi instruiţi la distanţă, prin internet. În acest sens organizaţia are semnat un acord de colaborare încă cu o instituţie - Casa pentru Drepturile Omului de la Oslo, Norvegia. Şedinţa Clubului de presă al societăţii civile „Drepturile Omului aparate de ONG-uri” are loc în cadrul programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova. Evenimentul este organizat de FHI 360, în parteneriat cu Parc Communications.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.