Timp de o zi, PMAN se transformă într-un „carnaval” al sporturilor

Timp de o zi, sâmbătă, 23 mai, Piaţa Marii Adunări Naţionale se transformă într-un „carnaval” al sporturilor, în cadrul Festivalului Olimpic organizat deja a 24-a oară de Comitetul Naţional Olimpic (CNO). Nicolae Juravschi, preşedintele CNO şi deputat în Parlament, a declarat pentru IPN că la eveniment sunt aşteptaţi în jur de 15 mii de oameni.

Participanţii  vor avea ocazia să exerseze gratuit, alături de cei mai buni sportivi şi antrenori, în diverse probe sportive. Va fi organizată şi o cursă de alergări pentru mămicile cu pici, care se vor întrece alergând în timp ce vor împinge cărucioarele.

Tradiţionala „Cursă Olimpică”, cel mai aşteptat moment de către publicul prezent în Piaţa Marii Adunări Naţionale, va reuni atât sportivi de performanţă, cât şi amatori –  tinerii, copii, părinţi şi bunei, oficialii de stat, reprezentanţii mass-media, artiştii şi alţii.

Festivalul sportului se va încheia cu „Tombola Olimpică”, unde fiecare are posibilitatea de a câştiga premii oferite de partenerii evenimentului: biciclete, aparate de fitness, echipament sportiv şi telefon mobil de ultimă generaţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.