Timofti către Schuebel: Moldova va continua reformele convenite cu UE

Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit marţi, 29 mai, la reşedinţa sa oficială, pe şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel. Oficialul european a salutat adoptarea de către Parlament a Legii privind asigurarea egalităţii şi Legii privind reformarea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, transmite Info-Prim Neo. Decretele de promulgare a celor două legi importante pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană au fost semnate de preşedintele Nicolae Timofti la 28 mai. Potrivit unui comunicat de presă emis de Preşedinţie, Nicolae Timofti i-a transmis lui Dirk Schuebel că Republica Moldova va continua modernizarea legislaţiei sale şi reformele convenite cu Uniunea Europeană. Şeful statului a menţionat ca prioritate în acest sens reformarea justiţiei şi a declarat că pregăteşte iniţiative legislative care să impulsioneze acest proces. La rândul său, şeful Delegaţiei UE a anunţat că Uniunea Europeană ar putea consolida în 2013 asistenţa financiară destinată statelor care fac parte din Parteneriatul Estic, inclusiv pentru Republica Moldova, după principiul „mai mult pentru mai mult”. În finalul întrevederii, preşedintele Timofti i-a mulţumit lui Dirk Schuebel pentru sprijinul pe care Uniunea Europeană îl acordă Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.