Ţigara nestinsă face din nou victime
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a decedat în noapteA dinspre vineri spre sâmbătă, 21 februarie, în propria locuinţă. Acesta s-a intoxicat cu monoxid de carbon produs în urma unui incendiu minor, provocat, cel mai probabil, de o ţigară nestinsă, transmite Info-Prim Neo cu referire la Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale.
În locuinţa din centrul capitalei a ars parţial patul şi, complet, lenjeria de pe acesta. Bărbatul nu avea arsuri pe corp. Cazul este investigat de Comisariatului de poliţie Centru a municipiului Chişinău.
Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale atenţionează că imprudenţa în timpul fumatului este cea mai frecventă cauză de producere a incendiilor, care, în cele mai dese cazuri, se soldează cu pierderea de vieţi omeneşti.