Campania de comunicare și informare desfășurată de Termoelectrica pe parcursul verii, în curțile blocurilor locative din capitală – „Încălzirea centralizată autonomă” – a fost desemnată ca fiind „Cea mai bună inițiativă de comunicare și sensibilizare în domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile”. Trofeul a fost înmânat vineri, 8 decembrie, în cadrul Galei Moldova Eco Energetică, transmite IPN.
Potrivit directorului general al întreprinderii, Veaceslav Eni, campania de comunicare desfășurată în această vară este un exemplu de succes în ceea ce ține de cum să îți construiești o relație bazată pe informație veridică, interacțiune și colaborare directă cu clientul. „Pe lângă faptul că am promovat activ soluțiile de eficiență energetică care necesită a fi implementate de fiecare din noi pentru a avea confort și economie, am reușit să avem o comunicare deschisă și eficientă cu consumatorii noștri, reușind să identificăm de comun acord soluții care le pot aduce economie, calitate și eficiență energetică la cel mai înalt nivel”, a spus Veaceslav Eni.
În cadrul aceluiași eveniment, Termoelectrica în comun cu ACC 51/417, au fost premiate pentru „Cel mai bun Proiect de Eficiență Energetică în Sectorul Energetic, Industrial, Clădirilor, Transporturilor și Public”. Aici a fost prezentat și un exemplu de bune practici, în care locatarii din blocul din str. Pandurilor, 52, în colaborare cu Termoelectrica, și-au modernizat sistemul de încălzire și preparare a apei calde menajere prin montarea distribuției pe orizontale și instalarea Punctului Termic Individual.
Soluția promovată de Termoelectrica în cadrul proiectului Pandurilor, dar și în campania de comunicare: „Încălzirea centralizată autonomă” presupune reabilitarea sistemelor interioare prin distribuția pe orizontală a energiei termice și instalarea Punctului Termic Individual în subsolul blocului. Pe lângă multe avantaje în utilizare, noul sistem oferă independență și economie de până la 30%, dar și posibilitatea de conectare, deconectare și reglare individuală a temperaturii la nivel de bloc, locuință, încăpere.
Campania de informare „Încălzirea Centralizată Autonomă” a fost lansată pe 31 mai anul curent în contextul lucrărilor de reabilitare a rețelelor termice aferente exterioare și instalarea Punctelor Termice Individuale pentru căldură și prepararea apei calde menajere în circa 200 de clădiri din mun. Chișinău.