Termoelectrica modernizează Stația de pompare nr. 5 din capitală

SA „Termoelectrica” modernizează Stația de pompare nr. 5 din sectorul Botanica al capitalei, care asigură cu energie termică peste 30 de mii de locuitori din zona de sud a municipiului Chișinău. Furnizorul menționează că, având în vedere complexitatea lucrărilor, începând cu 16 iulie, ora 09.00 și până pe 21 iulie, ora 17.00, va fi sistată livrarea apei calde menajere pentru mai mulți consumatori. Este vorba despre consumatorii din bulevardul Dacia și străzile Zelinski, Independenței, Teilor, H. Botev, Decebal și Cuza Vodă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al întreprinderii, lucrările prevăd înlocuirea unui șir de echipamente importante, printre care: instalarea convertizoarelor de frecvență, instalarea a două pompe cu motoare electrice moderne și montarea a cinci vane eficiente.

Directorul general al SA Termoelectrica, Veaceslav Eni, susține că utilajele existente din Stația de pompare nr. 5 sunt învechite și uzate, unele dintre ele funcționând în continu mai bine de 40 de ani, de la darea în exploatare a stației, ceea ce face ca aceste instalații să nu mai prezinte siguranță în exploatare.

„Implementarea acestor modernizări vor elimina respectivele riscuri, ceea ce va duce la asigurarea fiabilității livrării energiei termice în regim non-stop pentru locuitorii din sectorul Botanica și zona Telecentru a sectorului Centru” spune Veaceslav Eni. Totodată, modernizările vor crește fiabilitatea sistemului, ceea ce va duce la scăderea numărului de deconectări provocate de șocurile hidraulice.

Proiectul face parte din Planul de Investiții pentru anul 2018 și are drept scop implementarea sistemului automatizat de control pentru asigurarea parametrilor de calitate și majorarea fiabilității sistemul de furnizare a serviciilor de termoficare și preparare a apei calde menajere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.