Termoelectrica are păcură pentru o lună și jumătate, consilier

În cazul în care va fi sistată livrarea gazului în Republica Moldova, SA „Termoelectrica”, care furnizează energie termică în municipiul Chișinău, poate trece la o sursă alternativă de producere a energiei termice și electrice. Este vorba de păcură, stocurile actuale ajungând pentru o lună și jumătate. Informația a fost prezentată la ședința de la Primărie de către Tudor Gîrbu, consilier pe probleme locativ-comunale în Cabinetul primarului general, transmite IPN.

Termoelectrica are în rezerve păcură pentru o lună jumătate – jumătate din luna octombrie când va fi lansată livrarea energiei și luna noiembrie integral. Totodată, furnizorul a lansat licitație pentru a achiziționa încă 190 de mii de tone de păcură pentru a putea activa și livra energie pe parcursul întregii perioade reci.

„Sperăm că situația va fi una liniștită, una calmă și deci lucrările preconizate vor fi finalizate la timp, iar furnizarea energiei se va efectua conform cerințelor și a temperaturilor”, a notat responsabilul.

Tudor Gîrbu a precizat că și SA „Apă-Canal Chișinău” se pregătește pentru o eventuală sistare a livrării gazelor. Furnizorul de asemenea va fi nevoit să treacă la surse alternative – de la gaz la motorină.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.