Termocom avertizează datornicii cu judecata
SA „Termocom” face apel către consumatori să achite în termen restrâns plăţile pentru energia termică consumată. Instituţia avertizează consumatorii cu restanţe la plata facturilor, care nu au încheiat grafice de reeşalonare a achitării plăţilor, dar şi pe cei care nu respectă aceste grafice, cu acţionarea în instanţa de judecată, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit serviciului de presă al SA „Termocom”, instituţia îşi doreşte recuperarea datoriilor de la consumatori pentru a-şi putea achita propriile datorii faţă de furnizori. „SA „Termocom” prin semnarea Memorandumului şi-a asumat responsabilitatea de a achita integral plăţile faţă de furnizoriii din complexul energetic, în acest sens fiind contractat şi un credit bancar. Din acest motiv, recuperarea datoriilor constituie o prioritate în activitatea furnizorului de căldură, deopotrivă cu pregătirea sistemului către perioada rece a anului”, se menţionează într-un comunicat de presă emis de întreprindere.
Pe parcursul lunii precedente 9180 de consumatori cu o datorie totală de 44 775 947 lei au fost atenţionaţi să-şi achite datoriile pentru a nu fi acţionaţi în judecată. Iar 544 de debitori cu o restanţă de 4809582 lei au fost acţionaţi în judecată de către SA „Termocom”.
SA „Termocom” subliniază că va recurge la toate metodele legale pentru a-şi recupera datoriile.