Termenul limită de achitare a impozitului pe avere este data de 28 decembrie

Serviciul Fiscal de Stat a finalizat procesul de înmânare a avizelor de plată pentru contribuabilii care au obligația să achite impozitul pe avere. Ținând cont că ziua de 25 decembrie este zi de odihnă, termenul limită pentru această plată se consideră data de 28 decembrie, transmite IPN.

La depășirea termenului de 28 decembrie, pentru fiecare zi de întârziere se va aplica penalitatea în mărime de 0,0329 % per zi.

Impozitul pe avere se aplică asupra averii persoanelor fizice sub formă de bunuri imobiliare cu destinație locativă şi căsuțe de vacanță (cu excepția terenurilor) care întrunesc cumulativ următoarele condiții: valoarea estimată totală constituie 1,5 milioane lei şi mai mult, iar suprafața totală constituie 120 metri pătrați şi mai mult.

Plata poate fi făcută și online, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.