Termenul de vânzare a acțiunilor nou-emise de Moldindconbank, prelungit

Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis vineri, 18 ianuarie, prelungirea cu trei luni a termenului de vânzare a acțiunilor nou-emise de către banca comercială Moldindconbank. La vânzare este scos un pachet unic în mărime de 63,89 la sută din capitalul social al băncii, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă, BNM menționează, citându-l pe guvernatorul Octavian Armaşu, că cea mai preferabilă cale de ieșire ordonată din administrare temporară este atragerea unui investitor. Acest proces – de atragere a unui investitor, de studiere a oportunității de investiție, de aplicare și primire a aprobărilor Băncii Naționale –  este unul de durată.

Potrivit BNM, Moldindconbank activează în regim normal și prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operațiunile cu depozitele, de creditare și decontări.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.