Termenul de prezentare a cererilor de subvenţionare a creării locurilor de muncă a fost extins cu o lună, până pe 31 august, transmite IPN. Potrivit regulamentului aprobat la sfârșitul anului trecut, fiecare nou loc de muncă este subvenționat cu 40 de mii de lei.
Sunt eligibili agenții economici care vor crește numărul de salariați cu cel puțin 100 de persoane. Salariul mediu lunar la întreprindere pentru persoanele nou-angajate nu va fi mai mic de 75% din salariul mediu lunar pe economie. Totodată, agentul economic nu trebuie să aibă restanțe față de bugetul public național.
Cererile pot fi depuse online, prin intermediul portalului E-cerere, sau în scris, la adresa Ministerului Finanțelor.