Termenul de înscriere la concursul „Premiul Național”, extins

Termenul de depunere a dosarelor la concursul „Premiul Național”, ediția 2022, a fost prelungit până pe 14 septembrie. O decizie în acest sens a fost luată la cea de-a doua ședință a Comisiei pentru decernarea Premiului Național, transmite IPN.

La propunerea premierului Dorin Recean și cu acordul unanim al membrilor Comisiei, s-a decis extinderea perioadei de depunere a dosarelor pentru a asigura accesul în concurs al potențialilor candidați care nu au reușit să se încadreze în termenul stabilit anterior.

Potrivit deciziei Comisiei din 30 iunie, în anul curent, etapele II și IV sunt comasate. Persoanele notorii pot semna o singură scrisoare de recomandare, astfel fiind asigurată ponderea acesteia.

De asemenea, dosarele și scrisorile de recomandare se depun concomitent, exclusiv în format electronic, pe adresa de e-mail: cancelaria@gov.md, până la data de 14 septembrie, ora 17.00.

Anual, Guvernul decernează până la 10 premii naţionale în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenţei. Premiul Naţional constă din diplomă, medalie şi recompensă bănească, în valoare de 100 de mii de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE