Termenul de înregistrare repetată a șomerilor se extinde de la 3 la 6 luni

Termenul de înregistrare repetată cu statut de șomer se extinde de la 3 la 6 luni pentru persoanele care și-au pierdut acest statut din motive neîntemeiate. Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege care prevede acest lucru, transmite IPN.

Proiectul mai prevede ca polița de asigurare medicală să fie oferită doar șomerilor care au contribuit la bugetul asigurărilor sociale de stat și doar pe perioada de plată a ajutorului de șomaj.

De asemenea, a fost revizuită procedura de scoatere din evidență a șomerilor în cazul nerespectării obligațiunilor. În cazul în care aceștia nu vor prezenta în termen de 30 de zile Raportul cu privire la activitățile realizate în căutarea unui loc de muncă sau vor refuza un loc de muncă fără a avea un motiv întemeiat, ar putea rămâne fără indemnizațiile de șomer.

Proiectul mai prevede extinderea posibilităților de angajare a șomerilor care nu și-au găsit un loc de muncă în primele trei luni de înregistrare la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Mai exact, li se vor oferi opțiuni suplimentare de angajare din profesiile conexe și din ocupațiile cu o calificare mai joasă. O altă măsură propusă de autorități este crearea echipelor mobile care vor merge în localități pentru a informa populația despre serviciile ANOFM.

Documentul mai prevede revizuirea modalității de calculare a cuantumului indemnizației de șomaj pentru persoanele care s-au aflat în concediu de maternitate sau în concediu de îngrijire a copilului până la vârsta de trei ani. Mai exact, perioada de calcul va putea fi selectată și, ca rezultat, va fi determinat un cuantum mai mare a indemnizației de șomaj, reieșind din venitul asigurat înaintea începerii concediului sau din venitul asigurat pe perioada concediului.

Potrivit datelor statistice, pe parcursul anului 2022, au fost înregistrați 35 de mii de șomeri. 10% dintre ei au beneficiat de indemnizație de șomaj, iar 5,4 % sunt persoane cu dizabilități.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.