Termenul de implementare a Ghilotinei II va fi extins cu aproape jumătate de an

Comisia specială pentru optimizarea cadrului legislativ de reglementare a activităţii de întreprinzător, a decis miercuri, 4 iulie, în cadrul şedinţei ordinare să extindă termenul de implementare a etapei a doua a reformei regulatorii (Ghilotina II). Astfel, Comisia specială va înainta un proiect de lege în acest sens prin care va fi modificat termenul de intrare în vigoare a Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător. Comisia specială a decis să extindă acest termen până la finele anului curent. În cadrul şedinţei, Comisia specială a examinat pachetul de amendamente înaintat de către Guvern, care prevede modificări la peste 80 de legi ce reglementează activitatea antreprenorială. Membrii Comisiei şi exponenţii mediului de afaceri au accentuat faptul că extinderea termenului de realizare a reformei va permite asigurarea unei abordări calitative şi identificarea unui consens şi echilibru între autorităţi şi mediul de afaceri. Legea respectivă a fost adoptată în luna iulie 2006, urmând să intre în vigoare la 11 august curent, odată cu expirarea a 12 luni de la data publicării. Tot miercuri, în cadrul unei întrevederi cu spicherul Marian Lupu, reprezentanţii unei Misiuni a Băncii Mondiale, au constatat existenţa anumitor restanţe în respectarea graficului de realizare în practică a Ghilotinei II. În această situaţie, reprezentanţii BM au subliniat că una din soluţii pentru a evita diminuarea aspectului calitativ al implementării reformei ar putea fi extinderea termenului de realizare a reformei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE