Termenul de aplicare a timbrelor de acciz vechi la producţia alcoolică şi de tutun a fost prelungit
Agenţii economici vor avea posibilitatea să aplice timbrele de acciz vechi la producţia alcoolică şi de tutun şi în primul trimestru al anului viitor. Guvernul a prelungit cu trei luni termenul de utilizate a acestora, care urma să expire la 31 decembrie curent, transmite Info-Prim Neo.
Timbrele de acciz noi au fost lansate în circulaţie pe 1 aprilie, ca urmare a numeroaselor cazuri de contrafacere a celor vechi. Potrivit ministrului finanţelor, Veaceslav Negruţa, noile timbre de acciz au o coloristică specială, patru grade de protecţie vizibile şi mai multe elemente de protecţie invizibile.
„Spre regret, agenţii economici n-au epuizat rezerva de timbre de acciz vechi. Pentru a nu-i pune la cheltuieli suplimentare într-o perioadă de criză s-a decis prelungirea până la 1 aprilie 2011 a termenului de valabilitate a acestora. Timbrele de acciz veci vor circula în paralel cu cele noi, editarea cărora este coordonată de întreprinderea de stat Fiscservinform, aflată în subordinea Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.