Terenurile din Chişinău, expuse la licitaţie, nu vor putea fi vândute până la sfârşitul anului, susţine reprezentantul “Capital-imobil”

Terenurile pe care administraţia municipiului Chişinău şi-a propus să le expună vânzării, pentru a achita datoriile Termocom-ului, nu vor putea fi comercializate până la sfârşitul anului, susţine Eduard Gorinştein, directorul tehnic al companiei “Capital-imobil”, selectată să desfăşoare licitaţiile pentru vânzarea terenurilor din proprietatea publică a Consiliul Municipal Chişinău (CMC). Acesta a declarat marţi, 18 noiembrie, în cadrul şedinţei comune a Comisiei pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor şi concursurilor funciare în municipiul Chişinău şi a Comisiei priorităţilor bugetare pentru anul 2009, că este imposibil să fie vândute mai multe terenuri într-o perioadă atât de scurtă, întrucât licitaţiile propriu-zise vor fi organizate abia după 20 de zile din momentul aprobării listei terenurilor de către CMC. Solicitat de Info-Prim Neo, vice-preşedintele Comisiei priorităţilor bugetare pentru anul 2009, liderul PPCD în CMC, Alexandru Corduneanu, a declarat că acest lucru nu constituie motiv de panică, iar dacă se va ajunge în situaţia în care nu vor mai fi bani pentru a achita serviciile Termocom-ului, se vor găsi soluţii în altă parte. În cadrul şedinţei s-a decis ca în cadrul primei runde să fie expuse licitaţiilor 22 de loturi, cu o suprafaţă totală de 12 hectare. În urma licitaţiilor municipalitatea prognozează să obţină în jur de 150-200 milioane de lei. Iniţial lista conţinea terenuri cu suprafaţa de circa 40 de hectare, însă aceasta a fost redusă. „Trebuie să vindem terenuri cât mai mici, la preţ cât mai mare”, a declarat preşedintele celor două comisii, Eduard Muşuc. Potrivit arhitectului-şef al municipiului Chişinău, Vlad Modârcă, terenurile selectate pentru a fi expuse licitaţiilor sunt, în mare parte pregătite pentru acest proces de câţiva ani, de aceea nu sunt întemeiate acuzaţiile celor care bănuiesc că se urmăresc anumite interese. Lista loturilor de pământ expuse licitaţiei va fi înaintată spre aprobare CMC în şedinţa de joi, 20 noiembrie. Prin intermediul unui memorandum încheiat între municipalitate, SA „Moldovagaz” şi SA „Termocom” administraţia capitalei şi-a luat angajamentul să achite Termocom-ului datoriile de circa 200 milioane lei acumulate din contul compensaţiilor acordate populaţiei până la sfârşitul anului. Dat fiind faptul că în buget nu au rămas surse financiare în acest scop, una din soluţiile identificate pentru acumularea banilor este vânzarea terenurilor din proprietatea administraţiei locale. Partide de opoziţie au acuzat că în spatele acestor tranzacţii se ascund interese.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.