Şcoala auxiliară internat nr. 5 pentru copii cu dizabilităţi mintale din Chişinău marchează a 40-a aniversare. Cu această ocazie a primit în dar de la o asociaţie nonguvernamentală un teren de joacă, un teren sportiv şi o cameră de ludoterapie, transmite Info-Prim Neo. „Atât administraţia şcolii, cât şi Asociaţia „Filocalia”, erau în aşteptarea obţinerii aprobării proiectului şi, iată, coincidenţa a făcut ca şi camera de ludoterapie, şi terenurile să fie inaugurate chiar la aniversarea şcolii”, a menţionat Corina Erşov, purtător de cuvânt la „Filocalia”. Ludoteca este ajutată la nevoile speciale ale copiilor din instituţie. Profesorii şcolii vor fi instruiţi suplimentat în practicarea ludoterapiei, iar voluntarii organizaţiei neguvernamentale vor petrece timpul liber cu aceşti copii. Cu ocazia aniversării la şcoală a fost organizată o festivitate, iar pe holurile instituţiei a fost vernisată o expoziţie a lucrărilor de artizanat. Directorul şcolii, Anatol Târnău, a declarat că toate lucrările sunt făcute de către elevii care îşi fac studiile în cele două clase de specialitate existente în instituţie pe lângă învăţământul general. La şcoala auxiliară internat nr. 5 îşi fac studiile 85 de elevi, copii cu retard mintal moderat şi sever, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani. Unii dintre ei vin luni la şcoală şi pleacă vineri acasă. Alţii vin în fiecare zi. O parte din elevi sunt orfani.