Terapie prin artă pentru familiile din Bălţi în care cresc copii cu dizabilităţi mintale
Familiile din municipiul Bălţi care au copii cu dizabilităţi mintale vor putea participa la un şir de acţiuni de instruire şi consultanţă în cadrul unui proiect lansat de Asociaţia Somato, transmite Info-Prim Neo.
„În cadrul proiectului vom promova metode creative în ceea ce priveşte comunicarea şi armonizarea relaţiilor dintre părinţi şi copiii cu dizabilităţi, inclusiv prin organizarea unor şedinţe de terapie prin artă. Vom organiza o şcoală de vară de patru zile cu participarea a 75 de părinţi şi copii, iar la finalul proiectului vom edita „Jurnalul părintelui. Succesele copilului meu”, în care vom descrie progresele copiilor încadraţi în proiect”, a declarat Cornelia Iacubovschi, coordonatoarea proiectului.
De asemenea, va fi realizat un film documentar despre experienţa unor asemenea părinţi. Proiectul prevede şi crearea unui forum pe site-ul asociaţiei www.somato.md, prin intermediul căruia părinţii vor putea comunica cu specialiştii în diverse probleme. Asociaţia va edita şase broşuri la tema sindromului de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), autism, Boala Down, retard mintal, paralizie cerebrala infantile (PCI) şi schizofrenie.
Proiectul „Să învăţăm să sperăm împreună” a demarat la data de 1 mai şi va fi implementat timp de zece luni, până la 28 februarie 2013. Proiectul este sprijinit financiar de Ambasada Finlandei cu sediul la Bucureşti. Asociaţia „Somato” cu sediul în oraşul Bălţi, activează în domeniul sănătăţii mintale de mai bine de 13 ani.