Teо Cârnaţ va renunţa la mandatul de consilier municipal, dacă va fi nevoie

Consilierul neafiliat Teo Cârnaţ spune că va renunţa la mandatul său în Consiliul municipal Chişinău (CMC) dacă se va constatat că este incompatibil cu cel de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în care recent a fost ales. Solicitat de IPN, Teo Cârnaţ a spus că are la dispoziţie 30 de zile pentru a cerceta situaţia.

Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Andrei Volentir, a declarat pentru IPN că mandatul de consilier local este incompatibil cu cel de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din perspectiva Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii. Legea prevede că membrii CSM, aleşi din rândul profesorilor titulari de drept, se supun aceloraşi restricţii precum judecătorii. Adică, trebuie să nu facă parte din partide politice, să nu fie deputaţi în Parlament sau consilieri în cadrul autorităţilor publice locale.

Pentru că Teo Cârnaţ a acces în CMC pe lista Partidului Liberal, în cazul renunţării la mandatul de consilier, în locul său în consiliu va veni următorul candidat supleant pe lista liberalilor.

Liderul fracţiunii Partidului Liberal, Ion Gabura, a precizat că este vorba de Neofit Josan, vicedirector la SC „Alcosinter-Plus”.

Parlamentul l-a ales pe Teo Cârnaţ membru al CSM pe 24 decembrie, alături de alţi 2 profesori titulari de drept, Violeta Cojocaru şi Gheorghe Avornic, pentru un mandat de 4 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE