Directorul executiv al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Teo Cârnaţ, a declarat într-o conferinţă de presă că alianţa PDM – PCRM este o absurditate, transmite Info-Prim Neo. „În platforma electorală propusă de PDM cetăţenilor care l-au votat este scris, oare, că partidul va face alianţă cu PCRM? Este o absurditate. Este scris acolo că va orienta direcţia de dezvoltare a Republicii Moldova spre Comunitatea Statelor Independente? Este o absurditate. Este scris că va face Uniunea vamală Rusia–Belarus–Moldova? Este o absurditate”, a declarat Teo Cârnaţ. Cetăţenii nu au mandatat PDM să-şi implementeze programul împreună cu PCRM. Dacă această coaliţie se va crea, va dezamăgi totalmente alegătorii PDM, a subliniat directorul executiv al Comitetului Helsinki. Potrivit lui Teo Cârnaţ, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, Serghei Narîşkin nu a avut dreptul constituţional să dialogheze cu partidele care pe viitor doresc să creeze o alianţă. „Sunt de părere că aceasta este o implicare directă în suveranitatea Republicii Moldova, o ingerinţă. Poporul nu a mandatat niciun partid politic să dialogheze cu reprezentanţii altui stat ce coaliţie să creeze”, a subliniat Teo Cârnaţ. Directorul Comitetului Helsinki a subliniat că AIE are dreptul la existenţă şi la continuitate, deoarece pe parcursul unui an de guvernare a existat o cooperare între societatea civilă şi guvernare. Numai în perioada guvernării AIE s-a simţit pe deplin diversitatea opiniilor, libertatea de exprimare, libertatea presei, diversificarea canalelor televizate. Timp de opt ani de guvernare comunistă Republica Moldova s-a condus de standardele CSI, care nu au învăţat altceva decât tortură, frică şi manipulare. Iar la 7 aprilie 2009 cetăţenii au răbufnit, a mai spus Teo Cârnaţ. El a îndemnat liderii politici să-şi onoreze angajamentele asumate şi a subliniat necesitatea convocării cât mai urgente a Parlamentului, numirea preşedintelui şi premierului până pe 28 decembrie.