Tentative de suicid în serie
O bătrână din capitală a încercat să-şi ia zilele prin administrare de medicamente contra tensiunii arteriale.
Medicul-coordonator al Serviicului de Urgenţă, Evelina Rusu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că, duminică, bătrâna, de 91 de ani, a băut cu scop de sinucidere rezerva sa de pastile contra hipertensiunii. Cu intoxicaţie acută bătrâna a fost internată la spitalul „Sfânta Treime”. La acelaşi spital a ajuns şi o femeie, de 40 de ani care, aflată în stare de ebrietate, a încercat să se sinucidă prin administrare de pastile.
Din laţ a fost scos un tânăr, de 24 de ani, aflat în isterie provocată inclusiv de starea de ebrietate. Tânărul a încercat să se spânzure în propriul apartament situat pe str. Aldea-Teodorovici.
În jurul orei 23.00, conducând sub influenţa alcoolului şi cu viteză sporită un automobil Toyota Aventis, un tânăr, de 27 de ani, a pierdut controlul maşinii, a deraiat şi a intrat în lanul de trandafiri de lângă or.Vatra. Din nefericire, în calea automobilului ieşit de sub control, erau nişte containere în care s-a oprit autoturismul. Cu traumatism asociat, contuzii ale coloanei vertebrale, cutiei toracice şi a abdomenului tânărul a fost internat la Spitalul de Urgenţă.
În centrul s. Hulboaca un bărbat care numai coborâse dintr-un autobuz a fost izbit de un autoturism. Deşi victima a căzut, şoferul automobilului nu a oprit să-i acorde ajutor, părăsind locul accidentului. Bărbatul, care s-a ales cu fractura oaselor braţului drept, a spus medicilor de pe ambulaţă şi poliţiştilor că automobilul care l-a lovit era un VAZ. El a numit şi o bună parte a numărului de înmatriculare, astfel că infractorul urmează să fie identificat în scurt timp de poliţie.
Centurile de siguranţă au salvat viaţa a cel puţin 3 oameni implicaţi într-un grav accident de circulaţie petrecut la intersecţia străzilor Puşkin cu Alexandru cel Bun aproape de ora 23.00. În consecinţa impactlui au fost deteriorate ambele autoturisme – un Volvo şi un Mercedes şi doar o pasageră, de 22 de ani, a suferit copresie provocată de centura de siguranţă.
Pe parcursul zilei de duminică şi în noaptea spre luni, medicii Serviciului de Urgenţă din capitală au înregistrat 630 de solicitări, inclusiv la 55 cazuri de traumatism, 62 cazuri de viroze acute, 18 naşteri, 7 ictusuri cerebrale, 2 infarcte miocardice. Din numărul total de solicitări, 132 au fost pentru copii, dintre care 29 la copii de până la un an.