Tentativă de incendiere la CEC și IGP. Au fost reținuți cinci suspecți, recrutați de un bărbat din Rusia

Cinci persoane – trei bărbați și două femei – din Slobozia și Tiraspol au fost reținute în această dimineață, înainte de a incendia ușa de la intrarea în sediul Comisiei Electorale Centrale și mai multe automobile din parcarea Inspectoratului General al Poliției. Printre vehiculele vizate se numără mașini ale unor funcționari publici de rang înalt. Conform declarațiilor autorităților, în timpul audierilor, suspecții au mărturisit că au fost recrutați de un bărbat pe nume Vladimir, care se află în prezent la Moscova, în Federația Rusă, transmite IPN.

„Primele acțiuni cu scop de destabilizare au fost documentate acum câteva zile, atunci când polițiștii unității de gardă a IGP au observat pe teritoriul instituției, mai exact în parcare, un bărbat care fotografia unitățile de transport personale și de serviciu ale angajaților și ale conducerii. Aceeași persoană a fost observată făcând același lucru din adiacentul instituției, atât de pe strada Albișoara, cât și din direcția Gării. Fiind întrebat care este scopul aflării pe teritoriul Inspectoratului General al Poliției și necesitatea fotografierii, bărbatul s-a încurcat în declarații și nu a putut explica care este motivul”, se menționează într-un comunicat de presă emis de IGP și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Acțiunile bărbatului au fost fixate timp de câteva zile. În timpul monitorizării, alte persoane au fost observate cum fotografiază mașinile de pe teritoriul Comisiei Electorale Centrale și a altor instituții ale statului.

Noaptea trecută, în jurul orei 03.00, ofițerii de investigație și angajații „Fulger” au reușit să contracareze o tentativă de incendiere a unor automobile din parcarea IGP. Trei ore mai târziu, în adiacentul Comisiei Electorale Centrale a fost observat un grup de persoane suspecte, care intenționa să incendieze ușa de la intrarea în sediul CEC.

Persoanele au fost reținute. Acestea aveau asupra sa două sticle cu lichid inflamabil. Este vorba despre trei bărbați și două femei, de 18, 25, 28, 34 și 42 de ani, originari din Slobozia și Tiraspol. Persoanele sunt audiate, urmând ca procurorii să decidă cu privire la măsurile preventive.

În timpul audierilor, suspecții au declarat că un bărbat din Rusia i-a recrutat să incendieze câteva mașini din parcările IGP și CEC. Pentru aceste acțiuni le-a fost promisă suma de 5000 de dolari. Cele declarate de suspecți au fost confirmate prin chat-urile depistate în telefoanele lor, prin care comunicau cu recrutorul, Vladimir, de la care primeau indicații pentru executare. Ca să le fie transferați banii, suspecții urmau să plaseze în chat-uri fotografii cu mașinile IGP și CEC incendiate. Mai devreme, aceleași persoane au primit indicații să vandalizeze sediul Curții de Apel.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.