Temperaturile înalte favorizează un risc sporit de grindină

În lunile mai şi începutul lunii iunie din acest an se înregistrează cel mai intense procese de formare a grindinii din ultimii 40 de ani, potrivit specialiştilor Serviciului Special pentru Influenţe Active asupra Proceselor Hidrometeorologice. Ion Garaba, directorul Serviciului, califică perioada de la sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iunie din anul curent drept una dificilă, din punctul de vedere al intensităţii formării proceselor de grindină, şi neobişnuită, nefiind caracteristică pentru această perioadă a anului. Potrivit lui Garaba, faptul că în acest an s-a folosit un număr de la 4 la 14 ori (în funcţie de regiuni) mai mare de rachete antigrindină, în raport cu cel preconizat pentru această perioadă, se explică prin anomaliile termice. Sursa citată susţine că, în acest an, în luna mai s-au înregistrat 7 procese caracteristice pentru luna iulie, iar în luna curentă au fost înregistrate 3 procese de formare a grindinii în perioada de noapte specifice lunii august. În acest an, suprafaţa terenurilor protejate de grindină s-a extins cu cca. 300 ha, suprafaţa totală constituind în prezent peste 1 mil. ha. În zona de protecţie sunt incluse 21 de raioane ale republicii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.