Televiziune fără Viziune (totuși, am și eu o curiozitate), OP-ED

Bună ziua, și vă rog din start să-mi înțelegeți naturala subiectivitate, acest articol fiind scris din perspectiva experienței personale și profesionale din ultimii 8 ani, în care am construit 2 televiziuni, 2 radiouri, 15 site-uri și am conlucrat cu peste 500 de jurnaliști și profesioniști în domeniu.

În ultimul an, spațiul media e tot scandalizat cu câteva subiecte: cota obligatorie de 8 ore de produs autohton pentru televiziunile care activează cu licență națională sub jurisdicția Republicii Moldova, așa numita “Lege anti-propagandă”, care interzice buletinele de știri și talk-show-urile politice și emisiunile militare retransmise inclusiv din Rusia (din țările care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră), concentrarea publicității TV în Sales House-uri, schimbarea măsurătorului de audiențe TV, precum și alte subiecte.

Îmi amintesc de anul 2010, când a avut loc “revoluționarea” pieței conținutului audiovizual autohton prin lansarea Jurnal TV și Publika TV. Un pic mai târziu sunt lansate Canal 2 și Canal 3, la fel, bazate pe conținut autohton. Mai târziu, TV 7 este “nevoit” să treacă exclusiv la conținut autohton și se transformă în TV 8. Realitatea TV se lansează în 2014, cu 15 ore de conținut propriu (autohton), dar închide emisia în 2018. Totodată, în ultimii ani au apărut mai multe televiziuni decât au dispărut, ceea ce constituie un semn clar că există dorință și premisele minime pentru dezvoltarea televiziunilor autohtone, cu oameni suficient de mulți și creativi care mai sunt în Moldova. Am și eu o curiozitate, de ce spunem că este imposibil, când e doar complicat?

De altă parte, raportat la realitățile de azi, din păcate, există un mare impediment pentru dezvoltarea televiziunilor autohtone și asta este faptul că din 17 televiziuni mai importante localizate în Chișinău, 9 sunt bazate pe retransmisie, dintre acestea, 7 cu retransmisie din Rusia și 2 din Romania. Spre aceste TV-uri se duce aproximativ 70% din audiență TV, iar efortul pentru crearea produsului autohton este în concurență neloială cu conținutul retransmis din Rusia și România, care activând în piețe mari (financiar și capacitate) corespunzător investesc mult mai mult în calitatea contentului. De altă parte, profitând de efortul TV-urilor pe care le retransmit, televiziunile bazate pe retransmisie încasează cei mai mulți bani din publicitatea autohtonă, pentru că logic au audiențe mari, iar 75% din blocurile publicitare la aceste TV-uri sunt anume pe slot-urile programelor retransmise. Mai mult, o parte din banii din piață (aproximativ 7-10%) pleacă peste hotare ca plăți pentru drepturile de retransmisie. Am și eu o curiozitate, de ce finanțăm indirect conținutul străin și nu folosim banii locali pentru dezvoltarea pieței autohtone?

În același timp, statul împreună cu donatorii și partenerii internaționali sunt tot mai pro activi pe subiectul dezvoltării conținutului autohton, Parlamentul votând modificări la Codul Audiovizualului, stabilind cota minimă de 8 ore de produs autohton, iar donatorii anunțând granturi de peste 2,5 milioane $ pentru producerea contentului local, atât în limba română, cât și în limba rusă. De altă parte, anume televiziunile în retransmisie, unele chiar beneficiare de granturi, “alertează” comunitatea internațională și pe alocuri cea națională, că 8 ore este prea mult și piața nu este în stare de acest efort, chiar dacă majoritatea acestor TV-uri activează în Moldova de mai bine de 10 ani. Am citit recent „adresările” RTR Moldova, PRO TV, TV8, Canal Regional, API și CJI către partenerii internaționali. Înțeleg logica și „motivația” fiecăruia dintre semnatari, mai puțin am înțeles cum de CJI a „mușcat-o” și a subsemnat. Am și eu o curiozitate, oare ce ar trebui să ne spună partenerii de dezvoltare – dragi moldoveni, nu vă chinuiți, retransmiteți în continuare, pentru că vă iese bine?.

De altă parte, a trecut deja un an de când Parlamentul împreună cu partenerii internaționali de dezvoltare (Consiliul Europei, UE, Ambasada SUA, Freedom House, Internews, etc.) în cadrul Proiectului Comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei ”Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova” au instituit Grupul de Lucru pentru perfecționarea legislației de media, unde experți naționali și internaționali, reprezentanții instituțiilor media și ai ONG-lor de media, autoritățile, donatorii și doritorii, contribuie cu expertiză, cunoștințe și bani la îmbunătățirea legislației mass media, printr-o abordare complexă a domeniului, prima dată în 25 de ani de independență a Republicii Moldova. Cele 8 subgrupuri au generat deja mai multe inițiative: proiectul Codului Serviciilor Media Audiovizuale, Concepția Securității Informaționale, proiectul Legii Publicității, Concepția națională de dezvoltare a mass-media, modificări la Legea privind accesul la informație, Legea cu privire la libertatea de exprimare, Legea privind protecția datelor cu caracter personal, Legea cu privire la petiționare, Legea cu privire la secretul de stat, Legea presei, Legea comunicațiilor poștale, amendarea Codului contravențional, instituirea de facilități fiscale pentru mass media prin modificarea Codului Fiscal și a unor reglementări vamale, proiectul Legii pentru instituirea Schemei de Investiții în domeniul producțiilor de film și operelor audiovizuale, și mai urmează. Toate proiectele au fost elaborate de ONG-uri de media, cu implicarea experților naționali și internaționali, finanțați de partenerii de dezvoltate.

Nu s-a ajuns ușor la soluția Grupului de Lucru și la obiectivele stabilite, crearea acestuia fiind un compromis al volumului mare de probleme din domeniu, necesitatea abordării complexe pentru a trece la o nouă etapă și desigur solicitărilor insistente ai partenerilor de dezvoltare, alimentate de „reclamațiile” activiștilor din domeniu. Cine și cum a participat și a contribuit la activitățile din subgrupuri și la Grupul de Lucru n-o să comentez, important că lucrurile se întâmplă, per general avansează și legislația se modifică în complex. Am și eu o curiozitate, ne dorim sau nu să facem legislația și piața media mai transparentă și funcțională sau continuăm polemica fără a ne baza pe expertiză?

Concluzia mea subiectivă este că o bună parte din aceste scandaluri sunt o ramificație a luptei politice și majoritatea celor supra-vocali sunt prinși în această luptă. Îmi pare rău că prea puțini se gândesc la cum să fie construită piața media corect și în interesul național, chiar dacă avem toate instrumentele de a reconstrui piața în așa fel încât să funcționeze pe principii economice și pluraliste, iar 90% din aceste teme ar decade în mod firesc și nu ar mai exista. Oricum, aștept să văd și expertizele internaționale asupra proiectului Codului Serviciilor Media Audiovizuale, ca să înțeleg dacă mai facem un pas ca să rezolvăm din probleme sau facem un salt spre dezvoltarea unei noi dimensiuni a pieței media.

Piața media din Moldova istoric s-a format ca una atipică și plină de anormalități, iar abordarea domeniului trebuie pornită de la obiectivul securizării spațiului informațional al Republicii Moldova. Provocările sunt mult prea mari, iar la moment Moldova nu are suficienți bani pentru a concura prin calitatea conținutului produs și, respectiv, statul trebuie să creeze condiții și să protejeze spațiul informațional și piața media. Ca să mă exprim pe înțelesul tuturor, toți se ceartă pe cât de deschisă sau închisă să fie poarta curții audiovizualului, dar de fapt nu avem gard... și, respectiv, intră cine vrea și face aproape orice dorește.

Rezolvarea acestei probleme este pe cât de simplă, pe atât și de complexă, dar se rezumă la renunțarea la retransmisiile bazate pe licența de televiziune autohtonă.

Televiziunea este o afacere de importanță socială, în care instituțiile media trebuie să-și asume responsabilitatea informării corecte, educației civice și patriotice, promovării valorilor naționale și multe altele, extrem de importante pentru formarea unei societăți progresiste și moderne.


La momentul actual, doar Moldova și câteva țări din Asia Centrală mai funcționează având licențe naționale bazate pe retransmisia unor TV-uri străine (RTR, NTV, ORT, TNT, REN TV, etc.) și asta este o anormalitate admisă și acceptată în anii 90, din cauza haiduciei reglementărilor insuficiente din domeniu, dar și incapacității pieței naționale de a evalua situația și a se dezvolta corect. Deși, dacă eram mai deștepți, și aveam răbdare vreo doi ani, și munceam mai cu inspirație și cu previziuni pe termen lung, astăzi aveam un audiovizual dezvoltat și concurențial. Oricum, în acea perioadă, „retransmisiile” au devenit rapid un model de business media, în care efortul financiar și uman local este minim, retransmiți programul produs de alții și încasezi bani (destul de mulți) pe munca altora. Asta se întâmplă nu doar în TV, dar și în Radio. Aici ar mai fi de povestit de unde au pornit toate și cine și cui i-a făcut cadouri sub formă de business, dar să-i judece istoria.

Vă rog să memorizați un adevăr foarte important: Televiziunea începe cu bani, există și activează pe bani, chiar și se termină tot din cauza banilor! Asta este valabil pentru orice instituție media din toată lumea, nu doar pe “planeta” Moldova.

Dacă tot vorbim de bani, fac o paranteză prin a Vă spune că Sales House-uri (Case de vânzări Pub) există în toată lumea și sunt un mecanism de lucru în publicitate, iar în Moldova problema banilor din TV este în agențiile de publicitate și nu în Sales House-uri. În Moldova există 3 Sales House-uri care, cumulativ, includ 12 canale TV și acumulează în total aproximativ 82% de audiențe TV în 2018, fiind în scădere față de 2017. În Romania, spre exemplu, trei mari grupuri TV (Pro - 47%, Antena Group - 25%, Dogan Media (Kanal D) - 10%), cumulativ au strâns 82% din bani din piață, suma totală fiind de 224 milioane Euro. Vă mai spun că Online-ul din Moldova este operat de 5 Sales Hous-uri: Numbers, Media Contact, PROdigital, Nova WEB și Interakt, care administrează vreo 55% din banii din piață, iar Google cu Facebook și Odnoklasniki extrag aproape 40% din banii locali, totalul cărora în 2018 este de aproximativ 4,3 milioane Euro.

Revenind, în mod normal, ar trebui să avem TV-uri autohtone (ex: M1, Jurnal TV, Publika TV, TV8, Canal 2, Canal 3, N4, TVC 21, Accent TV, etc.) și canale TV retransmise în original, cum sunt sutele de televiziuni din ofertele Moldtelecom, Orange TV, StarNet și ceilalți peste 80 de furnizori de servicii TV prin cablu și IP TV. În același timp, tot în mod normal, furnizorii de servicii TV prin cablu și IP TV ar trebui să plătească televiziunilor autohtone o taxă per abonat, pentru ca publicitatea și granturile să nu fie unicele surse de existență ale TV-lor, așa cum se întâmplă în România, unde TV-urile încasează milioane sau unii chiar zeci de milioane de la cabliști, precum și în multe alte țări interesate să dezvolte piața.

Trebuie să menționez că experiența Ucrainei și Georgiei, unde deciziile de renunțare la retransmisiile de către TV-le autohtone s-au produs peste noapte, au demonstrat că în doi ani piața autohtonă devine concurențială, iar audiovizualul se dezvoltă în progresie geometrică.

O să vă prezint doar câteva efecte și consecințe a unei asemenea soluții: ar impulsiona valorificarea jurnaliștilor și a personalului creativ și tehnic, ar stimula creșterea salariilor și a investițiilor în domeniu, dezvoltarea domeniului prin investițiile directe în produsul autohton, dezvoltarea caselor de producții de conținut audiovizual, creșterea valorii publicității și a efortului intelectual, creșterea pieței publicității prin comprimarea audiențelor, diversificarea instrumentelor publicitare, eliminarea concurenței neloiale, diminuarea influenței conținutului propagandistic străin, de aspectele educative nu mai comentez etc., etc.

Nu mai comentez nici despre paradigma anti-propagandei, pentru că, combaterea propagandei trebuie să se bazeze pe o abordare foarte largă și complexă, care să includă și legi, și educație, și monitorizare sistematică, și acțiuni hotărâte, și instituții implicate, și colaborări internaționale, și multe altele... Nu e glumă, pentru că 95% din cetățeni au televizor acasă, 99% se uită zilnic la TV, pentru că e cea mai ieftină formă de recreere, iar 76% vor filme dublate cu voce în limba rusă.

Desigur, o decizie de renunțare la retransmisiile bazate pe licența de televiziune autohtonă este din categoria celor categorice și necesită un termen mediu de tranziție (2 – 3 ani), efort din partea celor ce administrează astăzi televiziuni, efort de instruire pentru toate profesiile din domeniul audiovizual, efort de infrastructură pentru producții și multe altele, dar soluții există. Legislația se modifică, partenerii de dezvoltare ajută și susțin, importantă este voința și asumarea unei asemenea reforme, pentru că statele care au avut curaj să o facă au realizat mari progrese în industria audiovizualului.

Până atunci, audiovizualul național este doar semi-național, iar interesele personale prevalează interesului național.  

Am o curiozitate... suntem gata de toate aceste provocări sau retransmitem în continuare?

Dumitru Țîra

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.