„Teleradio-Moldova” vrea să transmită în direct alegerea preşedintelui
Parlamentul a lăsat la discreţia companiei publice „Teleradio-Moldova” transmiterea în direct a şedinţei speciale a legislativului de luni, 7 decembrie, când se va încerca alegerea preşedintelui R. Moldova. Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al PDM, spune că preşedintele companiei, Valentin Todercan, s-a comportat cinic atunci când nu a vrut să-l invite pe Marian Lupu, candidatul la funcţia de şef de stat, la o emisiune.
„Conform Regulamentului, acest drept îi revine companiei publice, şedinţele noastre sunt deschise”, a spus spicherul Mihai Ghimpu.
Dumitru Diacov însă s-a declarat mirat de faptul că TRM vrea să transmită în direct anume de această dată, iar la alegerile precedente, nu reacţiona la solicitările opoziţiei, motivând că nu dispune de bani.
„Eu am avut o discuţie cu domnul Todercan înainte de primul tur şi i-ai spus că reprezintă o companie publică şi i-am propus să-l invite pe candidatul la funcţia de preşedinte la o emisiune de o oră, unde să vorbească despre ce va face dacă devine preşedinte”, a declarat Diacov.
„Eu nu sunt împotrivă, poftim, dar nu înţeleg logica comportamentului cinic al lui Todercan”, a mai spus Diacov.