Parcul auto al furnizorului de apă din capitală a fost dotat cu 13 unităţi de tehnică noi. Este vorba despre şapte buldoexcavatoare şi şase miniexcavatoare, care vor fi utilizate începând cu luna mai. Renovarea parcului are loc în cadrul Programului de Investiţii Prioritare, finanţat de Banca Europeană de Reconstrucţii şi Dezvoltare şi Banca Europeană de Investiţii, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al SA „Apă-Canal Chişinău”, cele 13 unităţi de tehnică vor contribui la sporirea calităţii lucrărilor de reparaţie capitală la reţelele de apă. Totodată, aplicarea mecanismelor noi va diminua numărul avarierilor şi al scurgerilor. Specialiştii consideră că graţie acestor unităţi va fi redusă perioada de timp necesară pentru executarea lucrărilor şi se vor diminua costurilor de intervenţie. Treptat, va fi posibilă scoaterea din uz a excavatoarelor învechite.
Reprezentanţii Uzinei producătoare a tehnicii livrate de model JCB au desfăşurat deja instruirea necesară a maşiniştilor-excavatorişti.
Potrivit ACC, vechimea tehnicii actuale din cadrul întreprinderii reprezintă o problemă, pentru soluţionarea căreia sunt necesare investiţii costisitoare. Majoritatea excavatoarelor utilizate de către furnizorul de apă datează din anii 1980-1985.