TechFest – un festival pentru studenţii care pot mai multe

TechFest – primul Festival Tehnic a fost organizat astăzi, 2 mai, la Universitatea Tehnică din Moldova. În cadrul acestuia, mai multe companii autohtone îşi propun prin diferite concursuri să promoveze studenţi talentaţi din domeniul tehnic, transmite Info-Prim Neo. Evenimentul este organizat de organizaţia studenţească europeană BEST Chişinău cu susţinerea companiei StarNet. Potrivit organizatorilor, festivalul va întruni cei mai ingenioşi studenţi ingineri de la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), elevi care-şi doresc o carieră în domeniu şi companii TIC, care îi vor susţine în carieră. De asemenea, nu le este îngrădită calea nici studenţilor din alte universităţi, dacă aceştia ar dori să participe. Scopul festivalului este de a dezvolta spiritul competitiv al studenţilor ingineri şi de a le oferi oportunităţi de îmbunătăţire a aptitudinilor personale. Participanţii vor avea parte de probe de concurs organizate de StarNet şi Orhei Vit, training-uri pe diverse teme, jocuri de societate şi de calculator, şi o masă rotundă, care îşi propune să aducă o completare a programului de învăţământ. Prorectorul UTM, Valentin Amariei, a subliniat că este o iniţiativă foarte bună, oferă şanse studenţilor să se promoveze în faţa eventualilor angajatori. Un student trebuie să tindă să fie angajat cât mai repede posibil. În cadrul festivalului studenţii vor avea parte şi de traininguri, seminare şi master class – care le vor ajuta pe viitor să se angajeze mai uşor. Compania StarNet organizaeză şi o masă rotundă în cadrul festivalului, pentru a discuta împreună cu studenţii, profesorii, elevii şi reprezentanţii companiilor care sunt problemele curriculei de învăţământ şi cum poate fi ajustată la cerinţele angajatorilor. Rezultatele discuţiei vor fi transmise Ministerului Educaţiei. „Susţinem şi încurajăm evenimentele care oferă studenţilor şansa de a-şi descoperi abilităţile, de a încerca lucruri noi, de a se schimba şi perfecţiona pentru carieră şi pentru sine. Festivalul TechFest se înscrie în rândul proiectelor deosebite marca BEST Chişinău, care suntem siguri că ne va dezvălui talente neaşteptate în cel mai scurt timp”, a menţionat Irina Ghelbur, reprezentanta Departamentului Relaţii Publice al StarNet. Irina Ghelbur a comunicat studenţilor că pe parcursul festivalului aceştia vor fi observaţi de către un reprezentant al Departamentului Resurse Umane al companiei după care cei mai buni vor avea şanse reale să se angajeze la StarNet. „Ceea ce facem este mai mult decât susţinerea financiară a festivalului, noi vrem să găsim şi să promovăm cei mai talentaţi studenţi. Avem nevoie de tineri care tind spre progres şi inovaţie”, a spus reprezentantul Departamentului Resurse Umane, Ludmila Stratuţa. BEST Chişinău este o organizaţie studenţească europeană în cadrul UTM, activă în promovarea valorilor europene pentru studenţii universităţii. Începând cu anul 2007, contribuie la educarea şi dezvoltarea tinerilor ingineri, prin intermediu evenimentelor ce le organizează: Festival Tehnic „BeeTech”, Festival Tehnic „TechFest”, competiţii inginereşti, cursuri de vară, training-urilor, precum şi întâlniri regionale de schimb de experienţă. TechFest se va încheia pe 15 mai.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.