Teatrul Verde, redeschis după prima etapă de modernizare

Teatrul de vară din Parcul ,,Valea Morilor” , Teatrul Verde, a fost redeschis aseară după prima etapă de modernizare. Cu această ocazie, a fost organizat un concert de muzică populară care a adunat zeci de spectatori. Aceștia s-au bucurat de muzica Lăutarilor lui Nicolae Botgros, alături de mai mulți interpreți de muzică populară. Pe scenă a urcat și Ansamblul Naţional Academic de Stat de Dansuri Populare ,,Joc”, transmite IPN.

„Am redeschis porțile Teatrului Verde după o pauză în care Primăria Chișinău a efectuat lucrări de reparație în cadrul primei etape de reabilitare a zonei emblematice pentru oraș. M-am bucurat mult să văd atâta lume frumoasă, de toate vârstele, dornică de muzică bună, de evenimente culturale și ieșiri în spații publice. Mulțumesc artiștilor noștri talentați care sunt inegalabili și care ne creează momente memorabile. Municipalitatea va continua lucrările de modernizare a teatrului de vară, care este unicul de așa capacitate în Europa, unde pot privi spectacole concomitent 10 mii de oameni”, a precizat primarul capitalei, Ion Ceban.

„La etapa actuală, progresul lucrărilor ne permite să deschidem Teatrul Verde pentru a primi oaspeți. Este un loc simbol pentru Chișinău, este unul din cele mai mari teatre în aer liber din Europa, fiind o carte de vizită a Chișinăului. Istoria frumoasă a Teatrului Verde pornește din anul 1957, care are capacitatea de a găzdui circa 10 mii de spectatori în aer liber”, a mai spus Ion Ceban.

Potrivit edilului, Teatrul Verde nu a fost reabilitat niciodată până acum și era într-o stare deplorabilă, cu scaune învechite și rupte, denivelări și găuri pe întreg teritoriul, porțile erau ruginite, scena era neîngrijită, iar pereții și acoperișul au fost lăsaţi să se deterioreze. În cadrul primei etape de reabilitare, au fost efectuate lucrări de decapare a asfaltului vechi și amenajare a teritoriului. Au fost amenajate trotuarele și căile de acces, au fost instalate bănci noi cu spetează și au fost înlocuiți pilonii. De asemenea, a fost amenajată scena, dar și două zone pentru foodcourt. În prezent sunt schimbate porțile și se lucrează la zona de intrare.

Evenimentul din 9 iunie a fost organizat de Primăria Chișinău în parteneriat cu Tezaur TV. Sâmbătă va fi organizată o ediție de muzică ușoară cu artiști de valoare, acompaniați de Orchestra ,,Simrat” condusă de Marcel Roșca.











Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.