Teatrul Naţional de Operă şi Balet va purta numele Mariei Bieşu

Teatrul Naţional de Operă şi Balet va purta numele primadonei operei naţionle, Maria Bieşu. Aceasta este propunerea preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, care consideră că Teatrul Liric trebuie demult să-i poarte numele, dar aceasta nu a fost să fie doar datorită modestiei de care cântăreaţa a dat dovadă pe tot parcursul vieţii, transmite Info-Prim Neo. „Acum, îndureraţi de incomensurabila pierdere, e timpul să-i aducem acest ultim omagiu, să-i înveşnicim numele prin denumirea Teatrului de Operă şi Balet ”Maria Bieşu”. Vin cu această iniţiativă care, sunt sigur, va fi susţinută de întreaga societate a Republicii Moldova”, a menţionat Marian Lupu într-un mesaj emis de Serviciul de presă al Parlamentului. Spicherul precizează că mai bine de cinci decenii Maria Bieşu a servit cu dragoste şi devotament Teatrul de Operă şi Balet, fiind şi iniţiatoarea festivalului internaţional de muzică lirică ce a devenit o tradiţie frumoasă. „A plecat cea mai superbă cântăreaţă de operă din ţară, numele căreia se asociază cu Moldova. Datorită Mariei Bieşu, cea mai bună Cio-Cio-San, o lume întreagă a aflat că există Moldova. Chipul luminos al cântăreţei va rămâne veşnic în memoria noastră, iar opera ei nemuritoare, vocea inconfundabilă ne vor însoţi mereu, constituind un tezaur naţional.”, a notat Marian Lupu. Primadona Operei Naţionale s-a stins din viaţă în această dimineaţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.