În perioada 2-14 octombrie, Teatrul Naţional de Operă şi Balet (TNOB) celebrează jubileul de 50 de ani de la fondare. Potrivit directorului general al TNOB, Andrei Lozovan, teatrul oferă spectatorilor un cadou inedit cu ocazia jubileului instituţiei – montarea, după mulţi ani, a trei spectacole noi. Este vorba de opera „Don Giovanni” de W.A. Mozart în regia Eleonorei Constantinov, baletul „Luceafărul” de Eugen Doga în coregrafia lui Gheorghi Kovtun (Sankt-Petersburg) şi versiunea de balet a „Requiem” de W.A. Mozart în coregrafia lui Boris Eifman (Sankt-Petersburg). În cadrul conferinţei de presă de luni, 24 septembrie, Andrei Lozovan a menţionat că pregătirile pentru jubileu au durat un an şi jumătate, timp în care au avut loc lucrări de reparaţie ale cabinelor soliştilor, ale sălii de balet şi fosei orchestrale, ale reţelelor inginereşti şi termice din incinta teatrului, care s-au efectuat din contul celor circa 20 de milioane de lei alocate din buget. De acum încolo, spectatorii nu vor fi nevoiţi să stea, iarna, îmbrăcaţi la spectacole, a subliniat Andrei Lozovan. Deschiderea oficială, din 2 octombrie, a Galei dedicate aniversării include lansarea primei cărţii despre TNOB cu titlul „Teatrul Naţional de Operă şi Balet – 50 de ani”, semnată de Aurelian Dănilă şi Elfrida Coroliova, în care sunt prezentate toate spectacolele, peste o sută la număr, montate pe această scenă. De asemenea, publicul va fi invitat să vizioneze un film despre istoria instituţiei. Potrivit regizorului Eleonora Constantinov, în cea de-a doua parte a spectacolului festiv, TNOB va primi felicitări în formă teatral-concertistică din partea oaspeţilor şi colectivelor artistice din republică. În holul teatrului, va fi prezentată o expoziţie de costume teatrale. Pentru data de 14 octombrie, este programat un concert de gală cu participarea tuturor soliştilor Operei Naţionale. Începând cu acest an, TNOB preconizează montarea a câte 2 spectacole noi pe an – câte unul de operă şi, respectiv, de balet, inclusiv opere pentru copii.