Teatrul „Eugene Ionesco” îşi încheie stagiunea cu „Chiriţa în provincie”

Duminică, 29 aprilie, Teatrul «Eugene Ionesco» (TEI) îşi încheie stagiunea curentă cu spectacolul „Chiriţa în provincie” de Vasile Alecsandri, în regia Petru Vutcărău. Spectacolul va începe la ora 14.00. „Chiriţa în provincie” este al doilea, după „Revizorul”, spectacol din cadrul Stagiunii Retro, lansată de TEI în octombrie trecut. Retro-premiera acestuia a avut loc la 4 martie 2007. În rolul central al coanei Chiriţa a fost distribuit Veaceslav Sambriş. În spectacol mai sunt antrenaţi actorii Vitalie Drucec, Andrei Sochircă, Alina Lungu-Ţurcanu, Petru Oistric, Angela Sochircă, Leo Rudenco, Andrei Locoman. Potrivit surselor din cadrul TEI, Stagiunea Retro este proiect al „ionescienilor” care se va desfăşura pe durata mai multor ani şi a mai multor stagiuni, care prevede reluarea, într-o regie şi distribuţie mai mult sau mai puţin modificate, a celor mai cunoscute şi apreciate spectacole ale TEI, inclusiv „Revizorul” de Gogol, „Aşteptându-l pe Godot” de Beckett, „Cântăreaţa cheală” şi „Regele moare” de Ionesco, „Voci în lumina orbitoare” de Vişniec. „Eugene Ionesco”, cel mai titrat teatru din R. Moldova, cu o istorie de aproape 16 ani, s-a ales, la finele lunii martie, cu un sediu propriu, amplasat în clădirea fostului Complex de agrement „Moscova” de pe bd. Renaşterii din capitală. Imobilul a fost acordat trupei de autorităţile statului şi preşentat artiştilor chiar de preşedintele Vladimir Voronin. Teatrul "Eugène Ionesco" a fost fondat la 11 septembrie 1991, de o echipă de actori absolvenţi ai Şcolii "Şciuikin" din Moscova. În 1993 Teatrul devine membru al ITEM (Informal European Theatre Meeting). În 1994 teatrul iniţiază şi organizează primul în R. Moldova Festival internaţional de teatru Bienala Teatrului "Eugene Ionesco" – BITEI, ajunsă la a şaptea ediţie. TEI deţine un şir de premii la prestigioase festivaluri internaţionale de teatru: Tallinn (Estonia), Ivano-Frankovsk (Ucraina), Oradea, Bucureşti, al Galei Naţionale a Recitalurilor Dramatice al Centrului Internaţional de Cultură şi Arte „George Apostu” etc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE