Teatrul Dramatic Regional Academic din Donețk vine la Chișinău cu două spectacole

Două spectacole ale „Teatrului Dramatic Regional Academic din Donețk” vor fi aduse în faţa publicului în Republica Moldova. Spectacolul „Krik Nații” va fi prezentat pe 4 mai, iar pe 5 mai va fi jucată comedia „Decameron”, pe scena Teatrului Fără Nume din Chișinău, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Culturii, Krik Naţii (Strigătul Naţiunii) este un spectacol cu elemente ale teatrului fizic şi cel absurd, inspirat din biografia și operele poetului ucrainean Vasili Stus. Tragedia îmbină relatări din jurnalul personal al poetului disident, poezii, proiecţii video şi coloană sonoră. E o schiţă a timpului în care trăim, despre spirala istoriei, aluzii și absurditatea prezentului. „Krik Naţii” este vocea fiecărei om de creație a Teatrului Dramatic din Donețk, care se contopește într-un singur Strigăt.

Comedia „Decameron” este o interpretare modernă a romanului lui Boccaccio, în regia lui Oleg Melnychuk, în centrul căruia e omul slab, păcătos, care luptă cu ispitele, durerile şi dezamăgirile sale. Totodată, ştie să trăiască din plin victoriile, dragostea, bucuriile și speranța.

Personajele piesei „Decameron” sunt nevoite să-și părăsească casele pentru a scăpa de dezastrul care le amenință întreaga țară. Se urcă într-un autobuz și pleacă în lume. Fiecare dintre „călători” îşi povesteşte viaţa (sunt poveștile reale, pe care personajele le recreează în scenă). Așa se formează un teatru ambulant, în care personajele romanului renascentist al lui Boccaccio dobândesc trăsături noi – al omului modern. Subiectul principal abordat în spectacol este conștientizarea de sine a individului, puterea tămăduitoare a artei, a teatrului, umorul, viața așa cum este – cu bine şi rău, iar publicul, împreună cu actorii, vor explora formele și manifestările dragostei, de la cea păcătoasă – la forma sa pură.

Ambele spectacole vor fi prezentate în limba ucraineană, de la ora 19.00. Biletele pot fi achiziționate la casele teatrului gazdă și în rețeaua iTicket.

Proiectul este organizat și susținut de către Ministerul Culturii al Republicii Moldova în parteneriat cu Teatrul fără nume și se înscrie în suita de manifestări consacrate Anului culturii ucrainene în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.