Taximetriştii vor fi verificaţi înainte şi după rută
Ministerul Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor (MTGD), Primăria Chişinău, cât şi alte autorităţi centrale cu atribuţii în domeniul transportului de pasageri, nu participă la controlul activităţii agenţilor economici ce prestează servicii în regim de taxi. Această concluzie a fost făcută în cadrul mesei rotunde „Starea critică accidentară pe drumurile republicii, condiţionată de situaţia neadecvată în domeniul transportului de pasageri” la care au participat factori de decizie din cadrul MAI şi al altor instituţii de stat, transmite Info-Prim Neo.
Conform MAI, o cauză elocventă a multiplelor încălcări ale Regulilor circulaţiei rutiere şi a faptului că mai mulţi taximetrişti conduc în stare de ebrietate, inclusiv narcotică, este lipsa controlului activităţii angajaţilor din partea administraţiei companiilor de taxi, iar Ministerul Sănătăţii (MS) nu se implică în această activitate.
Un şir de agenţi economici, nu dispun de parcul auto propriu şi implică unităţi de transport în bază de contract, acordând doar servicii de dispecerat. Nu se respectă regimul de muncă al conducătorilor auto, majoritatea activând în regim non-stop, fapt confirmat la verificarea foilor de parcurs. Circa 1600 de conducători auto, antrenaţi la deservirea pasagerilor dispun de permis de conducere pentru amatori, unii şoferi n-au atins nici vârsta de 21 de ani. Din numărul total al agenţilor economici, doar fiecare al patrulea dispune de baza tehnico-materială proprie, ce dă posibilitate de a efectua centralizat repararea automobilelor, controlul tehnic la ieşirea şi întoarcerea de pe rută, cât şi controlul medical al conducătorilor auto. Starea tehnică a unor automobile proprietate a celor 59 de agenţi economici ce acordă servicii în regim de taxi, contravine cerinţelor, fiindcă au un termen de exploatare considerabil şi nu sunt dotate cu mijloace de securitate pasivă.
În context, Primăria Chişinău nu şi-a onorat obligaţiunile - nu a amenajat terenuri destinate staţionării taximetrelor, nu organizează controlul tehnic periodic al acestora în cadrul unor staţii tehnice.
Participanţii la discuţie au decis că la elaborarea Strategiei de dezvoltare a transportului auto din republică, MTGD va determina cota-parte a taximetrelor în transportul de călători, ţinând cont de necesităţile reale şi va înainta propuneri privind modificărea legislaţiei. În baza unui plan comun de activitate MTGD, în comun cu Camera de Licenţiere şi alte organe centrale de specialitate, vor efectua verificarea activităţii agenţilor economici ce prestează servicii în regim de taxi, în vederea respectării condiţiilor stipulate în licenţă, precum şi a prevederilor legislaţiei privind angajarea în serviciu a conducătorilor auto şi respectarea regimului de muncă.
Vor fi efectuate testări tehnice a taximetrelor.
MS va efectua verificarea activităţii agenţilor economici ce prestează servicii în regim de taxi, la compartimentul controlul treziei, Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului va efectua verificarea activităţii acestor agenţi în vederea respectării regimului şi condiţiilor de lucru a angajaţilor.
Conform statisticii, în 4 luni ale anului în mun.Chişinău, taximetriştii au fost implicaţi în 50 de accidente grave, soldate cu o persoană decedată şi 49 traumatizate, iar din 129 accidente uşoare cu implicarea taximetriştilor, 127 sau s-au produs din vina acestora. Taximetriştii au comis 3.769 contravenţii, inclusiv 534 cazuri de încălcare a regimului de viteză, 355 - încălcare a semnalului semaforului, 24 - conducerea vehiculelor în stare de ebrietate alcoolică şi narcotică.