Taxele impuse în şcoli îi lasă analfabeţi pe copii
Fenomenul de analfabetism printre copiii din Republica Moldova este în creştere. Pe lângă migraţie şi neglijenţă, un alt factor care a dus la agramatismul copiilor sunt taxele impuse în şcoli, susţine avocatul parlamentar al copilului, Tamara Plămădeală, transmite Info-Prim Neo.
„Cu cât mai multe taxe sunt adunate, cu atât mai bine. Este o concurenţă între profesori – cine adună mai multe taxe ca să-şi poată face reparaţii şi altele. Noi prin această metodă am învăţat statul să scape de obligaţiunea să asigure cu finanţe sistemul educaţional”, a declarat Tamara Plămădeală în cadrul unei conferinţe de presă.
Avocatul parlamentar susţine că mulţi părinţi nu au de unde să găsească finanţe sau oportunităţi ca să asigure financiar sistemul educaţional. Din această cauză copiii abandonează şcoala.
Potrivit Tamarei Plămădeală, în Republica Moldova în 2004 erau 30 de mii de copii analfabeţi. Situaţia de acum nu este mai bună. Din contra, se înrăutăţeşte. Tot mai mulţi părinţi pleacă peste hotare, copiii nu sunt lăsaţi în grija nimănui sau sunt sunt lăsaţi în grija rudelor şi a buneilor. Un alt factor care duce la analfabetismul copiilor este abandonul şcolar din cauza lucrului agricol. Cei mai mulţi copii analfabeţi sunt de etnie romă. Din circa 7 mii de copii de etnie romă, 80% sunt analfabeţi.
Avocatul copilului a menţionat că printre cauzele sporirii analfabetismului se mai numără şi curricula şcolară încărcată, discriminarea copiilor cu capacităţi reduse de a însuşi materia predată, lipsa de motivaţie a copiilor etc.
Tamara Plămădeală a spus că de nenumărate ori a recomandat Guvernului să le asigure copiilor dreptul la educaţie, pentru a obţine abilităţi de a se încadra în societate şi de a se proteja.
Ultimele date disponibile referitor la numărul de copii analfabeţi sunt din 2004, când a fost făcut recensământul populaţiei.