Tatăl copiilor decedați în incendiul din satul Danu a fost reținut

Două persoane suspecte figurează în cauza penală pornită după incendiul din satul Danu, raionul Glodeni, în care au murit trei copii. Tatăl copiilor a fost reținut pentru 72 de ore, a declarat pentru IPN Ludmila Condrat, ofițer de presă la Inspectoratul de Poliție Glodeni și Fălești.

Cauza penală a fost pornită pentru „lipsirea de viață din imprudență”, iar pedeapsa pe care o riscă personale vinovate este de la doi la șase ani de închisoare.

În presă au apărut informații despre tatăl copiilor, precum că anterior acesta ar fi fost condamnat pentru omor. Bărbatul și-ar fi ucis cumnatul și l-ar fi îngropat în beci. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Glodeni nu confirmă aceste informații.

O fată de șapte ani, un băiat de patru ani și o fată de doar o lună au murit în incendiul produs pe 14 noiembrie. Părinții spun că flăcările s-au extins prea repede și nu au reușit să-și scoată copiii din casă. Experții iau în calcul patru versiuni preliminare ale incendiului: încălcarea regulilor de exploatare a aragazului, încălcarea regulilor de exploatare a sobei de încălzit, incendiere și scurtcircuit. O versiune finală va fi stabilită în termen de până la zece zile.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.